„Moda este, pentru mine, un sistem de camuflare socială care se îmbină cu expresia personală. Mi-a oferit atât posibilitatea de a evada în momentele în care mă simțeam copleșită, cât și de a mă integra atunci când aveam nevoie de apartenență.”
HellO, WOrld!
I-am admirat colecția în Gala UNArte Moda din București, când i-am remarcat stilul foarte relaxat al pieselor de îmbrăcăminte pe care le creează, pe care îl combină cu o extraordinară atenție la detalii și la accesoriile lucrate manual. De aceea, m-am bucurat tare mult când am aflat că Melisa va veni alături de câțiva din colegii săi la Feeric Fashion Week (de AICI puteți afla mai multe despre ce mi-a plăcut la această ediție), pentru că îmi doream să o cunosc mai bine pe tânăra absolventă de master de la UNArte. Și, totodată, să profit de cadrul oferit de cea mai frumoasă stradă din Sibiu pentru a realiza o ședință foto cu Sebastian, în care să port un otfit semnat de Melisa.
Era o dimineață suprinzător de caldă în Sibiu, iar strada Cetății părea desprinsă dintr-un colț de Provence, nu de Ardeal, atât de strălucitoare era lumina soarelui ce se scurgea ca mierea, peste noi. Am găsit repede câteva cadre, Melisa a făcut ultimele reușuri de styling, mi-a așezat accesoriile și boneta, iar apoi am început:
De ce ai ales moda?
Moda este, pentru mine, un sistem de camuflare socială care se îmbină cu expresia personală. Mi-a oferit atât posibilitatea de a evada în momentele în care mă simțeam copleșită, cât și de a mă integra atunci când aveam nevoie de apartenență.
Deși mi-am dorit dintotdeauna să urmez acest drum, fiind una dintre marile mele pasiuni, simt că este o alegere pe care continui să o fac în mod conștient, mai ales în perioadele în care mă simt descumpănită.


Ce te-a inspirat atunci când ai creat colecția pe care ți-am admirat-o la Gala UNArte Moda?
Colecția prezentată la Gala UNArte a pornit din nevoia de a analiza propriile mele relații cu oamenii din jur. NID explorează transformarea raporturilor umane, într-un interval de timp nedeterminat, în paralel cu procesul de împletire a firelor. Grosimea firelor, tipurile de noduri, tensiunea dintre ele și intervențiile prin ațe sau mărgele materializează spațiul evolutiv sau involutiv al relațiilor dintre oameni.
Se vorbește mult despre upcycling și moda sustenabilă în ultimul timp. Crezi că moda ar trebui să facă mai mult în direcția asta?
Integrarea upcycling-ului în practica unui designer ar trebui să rămână o alegere personală. Deși susțin această direcție, ea presupune un efort pe care nu toată lumea este dispusă să și-l asume și, în același timp, nu se potrivește neapărat cu direcția stilistică a fiecăruia.
În același timp, este important să fim atenți la cantitatea de deșeuri generată de industrie și să încercăm să o reducem. Acest lucru poate începe printr-o poziționare mai atentă a tiparelor pe material și prin găsirea unor utilizări pentru bucățile de material rămase.
Cum vezi tu viitorul modei?
Viitorul modei, ca industrie, este strâns legat de contextul politic și economic. În același timp, sper că, așa cum se întâmplă în orice perioadă de incertitudine, vor apărea oameni care vor reuși să îndrepte moda într-o direcție mai bună și mai relevantă.
Ai vreun designer preferat (român sau străin)?
Nu am un designer preferat. Trec prin perioade în care mă interesează mai mult practica sau abordarea unui anumit creator. Este important pentru mine să nu mă limitez la un singur reper și să încerc să înțeleg contribuția și direcția fiecărui designer care mă inspiră.
Dacă ar trebui să numesc totuși pe cineva, ar fi J.W. Anderson.



Care crezi că sunt cele mai mari provocări ale unui tânăr designer de modă din România? Ce ți-ai dori să se schimbe?
Una dintre cele mai mari provocări este lipsa unor proiecte sau burse pentru tinerii fără resurse financiare. Eu am avut susținere din partea programului Tinere Talente al Fundatiei Regale Margareta a României, însă cred că ar fi nevoie de mai multe burse de acest gen.
Lipsa internship-urilor, în special a celor plătite, și lipsa parteneriatelor dintre branduri și facultăți îngreunează și ele începutul de drum.
Poate cea mai importantă schimbare pe care mi-aș dori să o văd este cea de mentalitate. Încă există prea puțină educație în ceea ce privește valoarea și calitatea unui produs de design, iar acest lucru influențează felul în care este percepută și susținută munca unui designer.
Cum a fost pentru tine experiența de la Feeric Fashion Week?
M-am bucurat foarte mult de experiență și de decorurile speciale ale evenimentului. Am fost deosebit de mândră de colecția comună UNArte și de felul în care am reușit să ne punem reciproc în valoare.



Știu că sună clișeistic, dar sunt tare curios unde te vezi peste cinci ani?
Am un proiect foarte special, care deocamdată se află în stadiul de schiță. Îmi doresc ca, împreună cu partenerul meu, Radu Gheorghe, să dezvoltăm un spațiu complex în apropierea Bucureștiului, dedicat cursurilor de artă și design, care să funcționeze totodată ca rezidență artistică și atelier personal.
De asemenea, aș vrea să îmi lansez propriul brand, axat pe accesorii pentru cap și tricotaje.
Trebuie să recunosc că îmi place foarte mult ideea Melisei, și tare m-aș bucura să o văd cât mai repede pusă în practică! Cât despre accesoriile și tricotajele realizate de ea, cred că deja v-ați convins că arată de poveste. Așa că sper să vă văd cât mai repede purtându-le, vă garantez că o să vă scoată orice ținută din anonimat. Și poate visați și voi la un colț de Provence, așa cum mi s-a întâmplat mie, în acea dimineață, la Sibiu.
LOve,
O.
Photography: Sebastian Macovei
Hair Style: Daniel Cristea (Gett’s Color Bar)
Outfit: Melisa Savu total look, Illesteva sunnies.
