HellO, WOrld!
Inceputul asta neobisnuit de cald de octombrie ma face sa ma gandesc ca poate nu e gresit cand spun ca astazi suntem in 63 August, nu-i asa? Iar eu sunt un vesnic indragostit de vara, asa ca mi-as dori, daca se poate, ca vremea asta sa continue pana pe 22 sau 23 decembrie, cand ar putea sa se faca brusc frig si sa ninga cu fulgi mari, chiar in noaptea de Ajun. Dar, cred ca scenariul asta nu e deloc sustenabil, pentru ca este complet nefiresc ca pe 1 Octombrie sa facem plaja la mare. Iar toate schimbarile astea climatice, incendiile, furtunile, inundatiile – toate cele mai mari din ultimii zeci de ani, ne arata ca lumea pare sa se indrepte indubitabil spre ceva teribil. O planeta complet parjolita, unde oamenii ar putea rezista doar traind in lumi artificiale subterane. Si din care ar iesi, doar din cand in cand, imbracati in niste costume bizare negre. Ar avea niste antene care sa absoarba lumina solara si sa o disperseze, ochelari de un negru intens si ar fi incaltati cu niste bocanci uriasi care sa ii fereasca de temperaturile prea mari ale solului.
La asta m-a dus gandul colectia semnata de Narcis Stoica, „Intrusive Thoughts”, pe care am apreciat-o prima data in Gala UNArte, si pe care am mentionat-o AICI. Dar apoi, am reusit sa o revad intr-un cadru mult mai fain, la Arad Fashion Days, care s-a desfasurat chiar la aeroportul orasului. Iar acolo am reusit sa fac si fotografiile astea superbe in outfitul din colectia lui Narcis, evident, cu ajutorul Casandrei, care m-a convins ca nu o sa-mi rup gatul daca o sa ma catar pe aceasta scara de incendiu a aeroportului. Evident, nu am patit nimic, ba chiar am reusit aceste fotografii WOW. Si sincer, mi-ar placea sa mai port outfituri din colectia lui Narcis, pentru ca mi se par foarte cool si sunt sigur ca as atrage toate privirile la orice eveniment le-as purta. Mai ales ca mi-a placut mult si atentia la detalii, la accesorii, ceea ce e foarte important in cazul unui tanar designer ce se afla acum la inceputul carierei sale. Eu sper sa il revad pe Narcis Stoica prezentand aceasta colectie la cat mai multe evenimente de moda. Si desigur, o sa urmaresc foarte atent si viitoarele lui proiecte, chiar sunt curios ce o sa sa imi mai inspire.
Pana atunci insa, eu zic sa ne bucuram totusi de vara asta indiana si sa speram ca lumea aceea pe care v-am descris-o la inceputul postarii nu va deveni niciodata, realitate.
LOve,
O.
Photography: Casandra Contora
Hair Style: Robert Both Studio
Outfit: Narcis Stoica total look