„Travel is the only thing you buy that makes you richer.” Go in holiday!
HellO, WOrld!
And Happy New Year! Sa ne fie 2020 un an super bun, in care nu doar sa calatorim mult, dar sa si ajungem, pe toate planurile, acolo unde ne dorim. Pentru ca uite, pentru mine 2019 a fost un an plin de rasturnari de situatii, cu multe proiecte mari si noi, la care nici nu ma gandeam la inceputul anului, dar care mi-au schmbat cu mult planurile de calatorie. Asa ca, din tot ce mi-am propus sa vad anul trecut, am reusit sa ajung doar in Iordania. Gasiti AICI lista mea de destinatii facuta la inceputul anului trecut. Insa am ajuns la Milano pentru prima data, la fel si in Segovia, dar am si revenit la Madrid, oras care imi place enorm. Insa pentru 2020 imi doresc sa vizitez cat mai multe locuri minunate, multe la care visez de mult, dar si unele in care imi doresc tare mult sa revin. Asa cu gasiti mai jos recomandarile mele pentru calatoriile din 2020:
Samarkand – Uzbekistan
Poate vi se pare surprinzatoare propunerea mea, insa stiti deja ca sunt fascinat de povestile de pe Drumul Matasii, despre orasele orientului mijlociu, despre aromele mancarurilor de aici si mai ales despre legendele ce s-au tesut de mii de ani pe acest drum. Am fost in Iran, am ajuns in Damasc in Siria, am fost pe Drumul Matasii in Turcia si acum as vrea tare mult sa ajung in Samarkand, un alt oras legendar de pe acest traseu facut de camile si negutatori timp de sute de ani. Samarkand se afla in Uzbekistan, o fosta tara sovietica, insa aflata multe sute de ani sub influenta persana sau a mongololor. De altfel, Samarkand a si fost capitala imperiului Mongol in perioada conducerii lui Timur Lenk. Iar in campania sa de cucerire a Persiei, Alexandru cel Mare a cucerit si Samarkand, in anul 329 i.e.n. Cu o istorie de mii de ani, cu niste moschei si medrese faimoase in toata lumea, nu e de mirare ca o buna parte din centrul vechi al orasului se afla acum in Patrimoniul Cultural UNESCO. Sper sa reusesc sa ajung acolo, am gasit zboruri cu transfer in capitala Uzbekistsanului, Taskent, prin Istanbul, cu Turkish Airlines. Pentru economie, puteti sa zburati doar pana in Taskent, iar de acolo sa luati trenul spre Samarkend, pentru ca acestea sunt foarte moderne si circula cu o viteza foarte buna. Pentru cazare am gasit multe variante pe Booking, majoritatea la preturi foarte rezonabile. Despre Samarkand gasiti mai multe si pe LonelyPlanet. Asta daca v-am convins si pe voi ca merita sa vizitati orasul asta fascinant din Uzbekistan.
Budapesta – Ungaria
Imi doresc de multi ani sa revin in Budapesta, unde, de altfel, am petrecut o singura zi, intr-un trasfer spre Tunisia. In plus, atunci era iarna, si mi-as dori sa descopar Budapesta si intr-o perioada cu vreme mai calda. Cu o multime de atractii turistice plasate pe malurile Dunarii, Budapesta e un oras in care nu prea ai cum sa te plictisesti. In plus, au o mancarea delicioasa, niste bai cu ape termale uriase (si care sunt unele din cele mai vechi din Europa), dar si o viata de noapte incredibila. Asa ca sper sa reusesc sa ajung aici la primavara. O sa vizitez bastionul Pescarilor, cu celebra sa priveliste asupra Dunarii, dar sper sa ajung si la Baile Rudas, care dateaza de la 1566, si care sunt cele mai incredibile bai turcesti din Budapesta. De AICI puteti sa va luati bilete, daca aveti de gand sa incercati experienta asta. Daca nu va atrag baile turcesti, incercati atunci Szechenyi Bath, unde aveti niste piscine incredibile exterioare, intr-un cadru imperial. Sunt faimoase de bai bine de 100 de ani, doar ca acum, in weekend, puteti sa mergeti la un party electro, cu niste super DJ, iar voi veti dansa chiar in piscinele cu apa incalzita. Genial. Ah, si evident, trebuie sa incerc si gulyas. Si niste prajituri. Si..o o cafea la faimoasa New York Cafe, una din cele mai frumoase din lume. Puteti sa aruncati un ochi pe MENIU, sa vedeti si preturile, pentru ca nu e o cafenea chiar ieftina. Insa locul chiar arata senzational. Eu abia astept sa ajung acolo.
Sicilia – Italia
Italia e pe primele locuri in topul tarilor mele preferate, insa nu am ajuns niciodata in sud, si acum imi doresc tare mult a Sicilian Holiday. Faimoasa in toata lumea pentru mafia, bucataria incredibila, istoria sa nemaipomenita dar si pentru peisajele superbe de aici, Sicilia e pe lista mea de vizitat inca de multi ani. Periculoasa si fascinanta, frumoasa si extravaganta, Sicilia a atras numerosi cineasti. Multe filme ale regizorului cult italian Antonioni sunt filmate aici, la fel ca si celebrul Malena, cu Monica Belucci in rolul principal. Sau Marele Albastru, filmat, partial, in Taormina, locul unde, asa cum se vede si mai jos, marea are o culoare incredibila. In plus, pe langa plajele minunate, Taormina are si un amfiteatru datand din perioada Greciei antice, dar si o multime de stradute pitoresti si palate pe care le puteti vizita.
In ce priveste Siracuza, unde a fost turnat mare parte din filmul Malena, centrul vechi al acestui oras se afla deja de multi ani in Patrimoniul UNESCO, si o sa recunoasteti o buna parte din el fie din filmul mentionat, fie din diferite reclame filmate sau fotografiate aici.
Si daca tot sunt in Sicilia, o sa vreau sa ajung si in Cefalu, acest oras pescaresc extrem de pitoresc si unde as vrea sa imi petrec cateva zile ca un adevarat sicilian. Sper sa si reusesc! Iar la final am lasat Palermo, aceasta capitala a Siciliei, unde viata este nebuna, periculoasa si incredibil de frumoasa. E multa saracie aici, combinata cu opulenta luxurianta, asa ca sunt sigur ca vizita in acest oras o sa-mi lase niste amintiri extraordinare.
Pentru zboruri, eu am gasit la WizzAir, care aterizeaza pe aeroportul din Catania, sau cu RyanAir, care are curse spre Palermo. Pentru o vacanta in perioada Pastelui, sau de 1 Mai, am gasit preturi rezonabile, in jur de 150 de Euro (dus-intors). Dar daca prindeti niste promotii, sigur puteti gasi preturi si mai bune. Doar sa stati atenti la promotii, de obicei in luna ianuarie sunt foarte multe si bune.
Tel Aviv – Israel
E un oras pe care l-am vizitat deja, si care mi-a ramas la suflet. Are o energie incredibila, mancarea de aici e geniala, la fel ca si petrecerile, in plus, are si niste plaje minunate de unde seara poti admira apusul soarelui deasupra Mediteranei. This city is like a holiday!
Dar ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca ar trebui sa ma intorc acolo, pe langa toate cele mentionate mai sus, este faptul ca aici este unul din putinele locuri din Mediterana unde poti face surf. Valurile sunt destul de puternice, asa ca mi-as dori sa incerc asta la primavara. Mai ales ca anul trecut am facut o pauza de la surf si nu am mai ajuns pe niciun val. Si sincer, imi e tare dor. Asa ca sper sa fac asta chiar in Tel Aviv! Am gasit chiar si o scoala de Surf, care pare sa fie cea mai cunoscuta de aici. Se numeste Galim Surf School si asigura cursuri de grup, dar si antrenamente 1 to 1 cu monitori specializati. Am gasit si niste preturi incredibile pentru zboruri (cu Wizz Air, circa 50 Euro dus-intors), pentru luna martie, cand in Tel Aviv deja este foarte cald. Deci, cine mai vine?
Despre experienta mea precedenta in Tel Aviv puteti citi AICI.
Singapore
Un oras pe care imi doresc tare mult sa-l vad, mai ales ca am fost impresionat de aeroportul lor international, care este magnific, si pe care am avut escala in drum spre Bali. De altfel, vedeti in fotografia de mai sus cascada faimoasa care a fost construita in aeroportul international Jewel Changi. Singapore, supranumit si Elvetia Asiei de Sud-Est, are o economie incredibila, ca atare si arata extrem de spectaculos. Toti prietenii mei care au fost acolo mi-au spus ca s-au simtit ca si cum ar fi aterizat pe o alta planeta. Nivelul de trai de aici e extraordinar, Singapore fiind singurul stat din Asia ce se afla in top 10 al natiunilor lumii, in ceea ce priveste produsul intern brut pe cap de locuitor. Evident, trebuie sa vad Gardens in the Bay si show-ul de muzica si lumina de aici, a carui vizionare e gratuita, dar mi-as dori sa ajung si la un spectacol de opera sau balet la The Esplanade din Singapore, ce are si ea o arhitectura spectaculoasa. Desigur, trebuie sa vizitez si Muzeul Artei si Stiintei, aflat intr-o cladire in forma unei flori de lotus, si care are niste expozitii foarte interesante, multe cu trimitere la viitor. Puteti vedea, daca ajungeti in Singapore pana in luna mai, o foarte interesanta prezentare a lumii, asa cum si-o imagineaza ei, in urmatorii 200 de ani. Daca vreti ceva mai relaxat, puteti merge la Expozitia Disney, tot de acolo, ce arata magia prin care s-au nascut faimoasele desene animate. OK, dar in afara de muzee puteti vedea si singura gradina botanica tropicala din lume, ce se afla in Patrimoniul UNESCO, si care este, evident, tot in Singapore.
Dupa atatea muzee, e normal sa imi doresc sa ma relaxez, si o sa o fac la cea mai mare Infinity Pool din lume (are 150 de metri) si este suspendata la etajul 57 deasupra a Marina Bay. Nu trebuie neaparat sa fi cazat la hotelul de aici pentru a avea acces la piscina, insa camerele arata cu adevarat WOW. Oricum, pentru tot ce se intampla in Marina Bay, este cel mai simplu sa accesati site-ul lor si aflati orice va intereseaza. Orice. De la oferte de cazare, la programele spectacolelor, meniul restaurantelor si programul magazinelor din zona. Eu abia astept sa ajung in Singapore, va spun. Sunt sigur ca o sa ma cucereasca. Asa cum a facut deja cu milioane de turisti. It’s a holiday dream destination.
Eu sper sa va placa recomandarile mele pentru calatorii in 2020. Si chiar daca nu o sa ajungeti si voi in aceste locuri, important este sa calatoriti. Pana la urma, este singurul lucru pentru care cheltui, dar care la final te face mai bogat.
LOve,
O.