„Bucureştiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgosteşti, să nu-ţi cauţi pereche într-un astfel de oraş, în care soarele se stinge cu atâta melancolie.” (Mircea Eliade)
HellO, WOrld!
Ce bine ca a venit primavara! Bucurestiul s-a umplut iar de praf si traficul e ceva de neimaginat (ieri am facut aproape o ora de la Unirii pana in Victoriei). Am senzatia ca ne chiar place haosul asta care ne consuma timp, nervi si eventual ne trimite si la doctori, unde nu-i asa, o sa stam la alte cozi, deci alta pierdere de timp. Dar parca doar asa simtim ca traim. Sunt sigur ca Elvetia sau Suedia ni s-ar parea ingrozitoare, daca ar trebui sa vietuim acolo. Am muri de plictiseala. Pe cand aici, pe malul pitoresc si neamenajat cum trebuie al Dambovitei, ne simtim senzational. Ba chiar ni se pare ca noi am inventat apa calda, desi, daca te plimbi cu metroul la ore de varf, ai realiza ca multi nu au descoperit-o inca, sau nu in combinatie cu sapunul. Dar altfel, suntem bine in urbea noastra semi-isterica si fardata tipator pe ici pe colo, ce o sa-si sarbatoreasca si ea 100 de ani de cand e capitala Romaniei Mari. Sau un pic mai mici.
Intre timp mai cade un palat, sau se demoleaza de-a dreptul, pentru ca deh, ce nevoie avem noi de istorie? Sau mai bine zis, cu ce ne ajuta pe noi niste case vechi de peste 100 de ani, cand in locul lor niste afaceristi destepti ar putea ridica niste zgarie-nori de sticla si metal, unde sa lucreze veseli niste corporatisti cu fețe gri. Nu conteaza ca multe dintre ele sunt monumente istorice, adica au legatura exact cu istoria aia cu care politicienii, dar nu numai, o sa se bata in piept mandri anul asta. Pentru ei e doar un nou prilej de a mai zapaci un electorat ce oricum ii aduleaza, pentru noi restul, inca o ocazie de a ne intreba ce mai cautam intr-o tara in care lucrurile sunt complet anapoda. Pentru ca altfel cum am lasa sa se prabuseasca un palat cum este Cazzavilan, de langa parcul cu acelasi nume, sau am asista nepasatori la disparitia superbei case de pe strada Visarion, de la numarul 8, ridicata dupa planurile arhitectului Ion D.Berindei. Ca sa nu mai spun de Casa Miclescu de pe Kiseleff, lasata si ea sa se descompuna sub ochii nostri, pentru ca, nu-i asa, terenul pe care e construita valoreaza miliarde. Cititi AICI mai multe despre acest caz trist.
Dar putem sa stam linisiti, asa era si acum mai bine de 100 de ani, cand uite ce scria Mihai Eminescu: „S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.” Diferenta este ca acum palatele au fost inlocuite de cladiri de birouri. In rest, „toate-s vechi si noua toate”. Bucurestiul o sa se scuture in cateva zile macar un pic de praf, pentru ca vine Pastele si trebuie sa ne primenim un pic. O sa asistam probabil iar la o expozitie de oua kitch, de gaini si iepuri hidosi in targurile Bucurestilor, insa pomii vor inflori si amurgurile vor deveni iarasi de poveste in orasul asta de care vrei-nu vrei, te indragostesti in fiecare primavara.
LOve,
O.
Photography: Alexandru Rosieanu
Hair Style: Robert Both Studio
Outfit: H&M Suit, Marks&Spencer shirt, Calapod shoes, Spektre sunglasses, vintage leather bag.