Sari la conținut

Unde ma simt ca in vacanta in Bucuresti (IV)

HellO, WOrld!

Vacanta de iarna s-a terminat, insa mie tot la zilele de dolce far niente in sta gandul, pentru ca tare bine e cand poti sa te relaxezi, alaturi de prieteni, intr-un loc frumos, fara sa te gandesti la deadlineuri, rapoarte si targeturi. Si, din fericire, in Bucuresti au aparut in ultimul timp o multime de cafenele si bistrouri care te fac sa te simti ca in vacanta, fie ca e una la Londra, in Stocholm sau la Paris.

Versus Cafe Lounge

 Am sa incep calatoria la Versus Cafe, deschisa recent pe Calea Dorobantilor, dar care pe mine m-a trimis cu gandul la Londra. Este amenajata intr-un stil eclectic si mi se pare locul perfect unde sa-ti incepi ziua, in fata unei cesti de cafea aburinde. Biblioteca plina de carti care nu au coperti, te provoaca la un fel de joaca, in care incerci sa vezi ce carte o ti se arate, daca extragi una la intamplare.

My Favorite Spot

Pe langa atmosfera relaxata de aici, pe mine m-a cucerit si un cheesecake rusesc, absolut delicios combinat cu un fresh de morcovi cu mere. Asa ca daca va tenteaza sa va petreceti cateva ore intr-un loc care sa va aduca aminte de cafenelele din Londra, treceti pe la Versus Cafe Lounge. S-ar putea sa aveti surpriza, daca ajungeti seara pe aici, sa asistati la un concert live, pentru ca din cand in cand, cafeneaua se transforma si intr-o mica sala de spectacol.

Eden Bistro

 Dupa aventura cu aer londonez, va invit la Paris. De fapt nu chiar in Orasul Luminilor, insa intr-un bistro ce mi-a adus aminte de Paris. E vorba de Eden Bistro, noua locatie surpriza de la Palatul Stirbei de pe Calea Victoriei. Asa ca, daca vara v-ati relaxat in Gradina Eden, sau ati mai fost la concerte in Eden Bar, acum aveti, in acelasi loc, si un bstro. Acesta e amenajat chiar in cladirea palatului, la parter, si va asteapta cu o multime de bunatati.

My favorite spot

Eu am incercat niste pui cu legume si niste paste absolut delicioase. Insa, dupa cum puteti vedea, meniul este foarte diversificat. Asa ca daca doriti sa va petreceti o dupa-amiaza la palat, intr-o atmosfera frantuzeasca, nu trebuie decat sa mergeti pana pe Calea Victoriei, la numarul 107. Aruncati, oricum, o privire si pe pagina lor de Facebook, pentru a afla mai multe despre program si meniu.
M60

Dupa Londra si Paris o sa mergem in nord, mai precis la Stockholm. Pentru ca va invit la M60, cafeneaua deschisa doar de cateva saptamani, si care a devenit deja locul de intalnire al hipsterilor bucuresteni. Ma refer aici la cei nefumatori, pentru ca la M60 nu se fumeaza. In schimb, aici puteti nu doar sa savurati o cafea foarte buna, dar si sa admirati decorul minimalist, de influente nordice, al cafenelei. Liniile drepte si lemnul, luminile, totul te face sa te simti ca intr-un bistro de pe malul Marii Baltice.
Daca vreti sa incercati si voi experienta, gasiti M60 pe strada Mendeleev, la numarul 2. Incercati si preparatele culinare din meniu, mai ales ca aici gustul nu va va fi influentat de fumul de tigara ce predomina in multe din restaurantele bucurestene.

My favorite spot

Alt Shift

In sfarsit, am ajuns si la adevaratul paradis al hipsterilor bucuresteni. Alt Shift, restaurantul deschis in aceeasi cladire cu clubul Control, unde o sa va simtiti ca la Berlin. O multime de oameni creativi  se aduna aici in fiecare seara, pentru a se delecta cu preparatele excelente din meniu si a se intalni cu prieteni. Pentru ca e imposibil sa nu te intalnesti aici cu cineva cunoscut, asa ca, daca va doriti o seara romantica, departe de lumea dezlantuita, Alt Shift nu e chiar locul cel mai recomandat unde sa faceti rezervarea pentru cina.
Trebuie sa va spun ca mancarea de aici este atat de buna, incat nu o sa ma las pana nu o sa incerc toate preparatele din meniu. Asta ma va obliga, desigur, sa fac mai mult sport, insa merita sacrificiul. Iar daca sunteti inabuniti dupa deserturi, asa cum sunt eu, nu ratati, in niciun caz, tortul cu ciociolata si smochine.

 

My favorite spot 🙂


Este absolut divin! Oricum, pentru ca este un loc ce devine foarte aglomerat spre seara, va recomand sa faceti o rezervare, daca vreti sa fiti siguri ca gasiti loc. Insa va recomand sa ajungeti cat mai repede la Alt Shift, asta daca nu v-ati indragostit deja de locul asta, cu un design atat de urban, cu lumini puternice, instalatii la vedere, o combinatie de fier cu lemn care il face totusi atat de prietenos. E deschis pana tarziu in noapte, asa ca, fie ca sunteti la o petrecere in Control, fie sunteti prin centru, trebuie sa stiti ca dupa ora 1 noaptea, Alt Shift se tranzforma in pizzerie. Grazie a Dio!

Sper sa va tenteze recomandarile mele si sa traiti si voi niste momente de vacanta in aceste locuri. Fie ca e Duminica la pranz, Vineri seara, sau Marti dimineata. Pentru ca in Bucuresti, te poti simti in vacanta mereu.

LOve,
O