HellO, WOrld!
M-am trezit cu noaptea in cap ca sa il vad. Desi nu-mi bausem cafeaua, am mers buimac pana pe plaja si asteptam sa se intample momentul ala magic cu care nu m-am intalnit de cativa ani buni: rasaritul soarelui din mare. Nu era nici primul, si sper nici ultimul, dar asa cum o sa ma lamuresc imediat, avea sa fie cu totul diferit de toate rasariturile vazute pana atunci.
Nici la Barcelona, unde am fost de vreo 10 ori, nu am vazut un rasarit din mare. Nici in Bali, unde am fost in ianuarie, si unde as fi putut vedea si rasarit si apus foarte usor, ca stateam in peninsula aia din sud plina de surferi. Dar am vazut doar apusul, de pe terasa de la Single Fin. Asa ca ultimul rasarit din mare pe care l-am vazut (oarecum) a fost acum cativa ani, de un 1 mai, tot in Mamaia, rasarit ce m-a prins dansand pe bar in Fratelli. Asa ca n-am foarte multe rasarituri la activ. Dar apusuri am o gramada. Si in Australia, la Oceanul Indian, unde l-am prins pe cel mai spectaculos, si in Creta, unde soarele se ascundea fix in spatele unei stanci micute ce statea in mare fix ca sa imi strice mie farmecul povestii. Am vazut apusul pe plaja din Tel Aviv, oras unde m-as intoarce si maine, daca acum n-as avea in pasaport viza de Iran. Si evident, nenumarate apusuri in Tenerife, cu momentele alea cele mai faine de dupa o zi intreaga de surf, cand te asezi pe plaja si stai cu neoprenul ud pe tine, fumezi o tigara si te uiti tamp la ocean. Si iti spui ca nu poate fi nimic mai frumos.
Dar totusi, a fost un rasarit, care a facut cat toate apusurile vazute de mine in toata lumea. Si a fost aici, la noi, la pe plaja din 2 Mai. Primul rasarit din mare vazut de mine s-a intamplat chiar acolo, cu mine asezat pe un colt de cazemata si asteptand aproape o ora ca minunea sa se intample. Pe vremea aia nu existau telefoane inteligente, nici Google, asa ca nu aveam cum sa aflu ora exacta cand va iesi soarele din mare. Eram in clasa a XI-a, in tabara, si eram singur pe plaja la 4 dimineata. La inceput cerul s-a invinetit intr-o parte, iar stelele au inceput sa o ia la fuga, pe masura ce lumina roz-portocalie isi facea loc deasupra marii. Iar ochii mei s-au facut dintr-o data si mai mari, cand doi delfini au aparut din valuri si au inceput sa se joace, indreptandu-se in salturi spre plaja. Pare incredibil si acum, cand imi amintesc. Pentru ca fix atunci a iesit si soarele, mare, rosu si plin, din mare. Delfinii isi continuau joaca iar eu speram ca momentul ala sa nu se termine.
S-a terminat. Dar a ramas acolo, ca una din cele mai frumoase amintiri adunate de mine.
De data asta, in Mamaia, soarele a fost la fel de darnic si spectaculos. Doar ca in mare nu mai faceau salturi niste delfini, ci o mireasa, cu tot cu rochia din dotare, insotita de cativa nuntasi chercheliti. Si de manele, evident. Incercam sa fac abstractie de ei, sa-mi regasesc rasaritul ala, primul, din 2 Mai. Nu s-a mai putut, evident. Degeaba imi acopeream urechile, delfinii n-au mai aparut. Dar sunt sigur ca pe plaja aia, undeva, cineva vedea atunci primul sau rasarit din mare. Pe care nu o sa-l uite niciodata. Fiindca e cel mai frumos.
LOve,
O.
Photography: Andrei Adrian
Hair Style: Robert Both Studio
Outfit: H&M shirt, Zara trousers, Illesteva sunglasses from OPTIblu, Calvin Klein watch.