HellO, WOrld!
Soldații. O poveste din Ferentari este atât de hardcore pe cât (poate că) bănuiți. Când spui „Ferentari” la ce te gândești? Țigani, violență, furt, mizerie, vulgaritate, manele, curve, pornografie. Toate astea sunt în acest film, combinate într-un cocteil exploziv, asezonat cu un comic de caracter și de limbaj care te surprinde. Sunt prieten cu Ivana Mladenovici, regizoarea filmului, de mulți ani, și imi amintesc cum îmi povestea că pregătește un film a cărui acțiune se va desfășura în Ferentari. Ivana este una din cele mai frumoase femei pe care le cunosc, și nu reușeam să-mi imaginez cum se descurcă în lumea aceea unde mie mi-ar fi frică să petrec chiar și cateva ore, nu luni bune de filmare. Iar atunci nu știam nimic despre subiectul filmului, bănuiam doar ca va fi un documentar. Nu îmi imaginam ca va fi vorba despre un West Side Story pe muzica de manele, in care povestea de dragoste este cea a doi barbati. Vedeta este, indiscutabil, Vasile Pavel-Digudai, actorul înnăscut, nu făcut, țiganul sărac precum degetul, pornograf, exploatator, fost pușcărias, bisexual, șmecher sentimental care lăcrimează la filme indiene, smardoi de care ți-e frică pe stradă. Dar cu care nu se poate să nu ții din inimă tot fimul pentru că are un farmec nebun, și o inteligență sclipitoare, sculptată de nevoia de a supraviețui în cel mai greu mediu, pușcăria. Vasile Pavel-Digudai face tot filmul.
În schimb, bietul Adrian Șchiop e chinuit de rolul său propriu, e clar că nu îi place, și ar vrea să fugă din fața camerei, deși are apariții nud destule pe care le gestionează onorabil, și, fiind și scenarist, ar fi trebuit să se simtă în elementul său în propria poveste. Dar Adrian Șchiop este un intelectual, el se află acolo, în Ferentari, doar de dragul de a studia manelele și pe artiștii underground care le creează, sentimentele dindărătul lor și lumea de un kitsch rece și dur în care plutesc toate prostituatele și peștii lor, drogații, prinții manelelor care conduc mașini BMW, copiii rupți în fund și fără de nicio șansă, fiicele bogate ale maneliștilor, căruțele cu cai, gunoaiele, seringile folosite, traficanții, dealerii de telefoane mobile… O lume imundă, de o mizerie colorată, fascinantă și deprimantă, în același timp. Intelectualul coboară doar episodic în această bolgie și are inspirația să fugă de ea înainte să-l tragă prea jos.
Spuneam că Vasile Pavel-Digudai, alias Alberto, este eroul filmului. Natural, „de acolo”, născut să joace interlopul periculos și lacromogen, țiganul acesta nerușinat și simpatic face un rol de milioane. Înjură fabulos, oscilează între tonul mieros și amenințările care îți dau fiori, își tapează amantul de bani, atârnă de neamurile care îl detestă pentru că în închisoare a fost „fetiță”, le înfruntă homofobia și îi provoacă în aceeași măsură în care îi disprețuiește și, în final, Alberto e un învingător al acestei vieți care nu merită să fie trăită. Optimist, adaptat, agil, se strecoară pe unde poate, cu o minciună, cu o amenințare, labil și imprevizibil. Alberto e un personaj memorabil. Povestea e una originală, extraordinar de curajoasă pentru momentul acesta de recrudescență a homofobiei, și, dacă și Adrian Șchiop intra în rol, filmul ar fi fost unul mare.
Filmul a avut premiera mondială în 2017 în cadrul secțiunii „Discovery” a Festivalului Internațional de Film de la Toronto și pe cea europeană în competiția oficială a Festivalului de la San Sebastián, unde a primit o mențiune specială a juriului Premios Sebastiane, a fost selectat în competiția Bright Future a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam. Pelicula a mai fost selectată în competiții ale Filmfest Hamburg, Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), Reykjavik International Film Festival, CPH PIX şi Belgrade Auteur Film Festival. În octombrie 2017, ea a fost recompensată cu Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur.
LOve,
O.