Sari la conținut

Rosa Mundi: descopera parfumurile intregii lumi

HellO, WOrld!

 

Amintirile cele mai puternice au legatura cu mirosurile, sa stiti. Iti amintesti si tu parfumul mamei, sau mirosul prajiturii preferate scoase din cuptor de bunica, atunci cand erai mic. Poate de aceea, din calatoriile mele vin incarcat cu arome pe care le port in memorie, sperand sa le reintalnesc intr-o zi. In acelasi loc, sau, de ce nu, inchise intr-o sticla de parfum. Iar tocmai acesta este motivul pentru care ma bucur ca exista Rosa Mundi Parfums d’Auteur, o parfumerie care aduna la un loc esente din toate colturile lumii. Din Australia pana in Italia, din Franta pana in America. Si pentru ca tot am mentionat America, trebuie sa va spun ca cel mai recent parfum lansat la Rosa Mundi este unul dedicat L.A.-ului. Da, se numeste Los Angeles, si este creat de brandul londonez Gallivant. De fapt, de cel care este parfumierul si creatorul brandului, Nick Stewart. L-am cunoscut la evenimentul de lansare, pregatit sa ne povesteasca istoriile lui referitoare la Los Angeles. Pentru ca parfumierul are o serie lunga de povesti legate de orasele unde a locuit, sau de care s-a indragostit in calatoriile sale. Asa ca o sa gasiti la Rosa Mundi nu doar parfumul Los Angeles, dar si pe cele intitulate Tokio, Tel Aviv, Istanbul sau Berlin. Si toate te poarta la fel de usor, cu ajutorul combinatiilor mestesugite de esente create de Nick, in orase unde doar visezi sa ajungi, sau la care visezi cu dor sa te intorci.

Rosa Mundi 1

Maria Radu Ovidiu Muresanu
Alaturi de Maria Radu, la lansarea parfumului Los Angeles, de la Gallivant

Rosa Mundi 3

Rosa mundi 2

Rosa Mundi Parfums d’Auteur se afla intr-un spatiu foarte cochet din Agora Floreasca, iar daca o sa ajungeti aici, si mai ales daca o sa o intalniti pe Miruna Queva, proprietara parfumeriei, o sa aveti parte de o experienta absolut minunata. Asta mi s-a intamplat mie atunci cand am cunoscut-o pe Miruna, acum aproximativ un an, cand imi povestea de dorinta ei de a gasi un loc potrivit pentru a gazdui esentele intregii lumi. Si uite, ma bucur ca acum acest spatiu exista, si va invit sa-l descoperiti, si mai ales sa va lasati vrajiti de parfumurile pe care le gasiti aici. Pentru ca sunt sigur ca nu aveti cum sa plecati de la Rosa Mundi fara a va indragosti de un parfum. Eu am gasit aici un brand de parfumuri de nisa din Australia, Goldfield and Banks, care m-a trimis imediat cu gandul si sufletul inapoi pe plaja din Perth, sau in desertul Pinnacles. Am descoperit aici parfumurile surprinzatoare, care chiar iti spun povesti (de altfel brandul se si numeste Parle Moi de Parfum), si unde am gasit cele mai extraordinare esente. Dar preferatul meu este un parfum de la Jardin de France, care se numeste Terre Initiale. Poate pentru ca simbolul desenat pe sticla seamana cu litera O, sau pur si simplu pentru ca are o combinatie de fructe de padure rosii, suc de mandarine, lemn de patchiuli si de cedru, care mie mi-a mers imediat la suflet.

Rosa Mundi 4

Sunt sigur insa ca si voi veti gasi aici parfumul care sa va aduca aminte de un loc de care v-ati indragostit. De un moment sau de un oras la care visati. Pentru ca, asa cum am spus, la Rosa Mundi Parfums d’Auteur se ascunde o intreaga lume. O lume parfumata, desigur, dar cu atat mai frumoasa. Trebuie doar sa-i treceti pragul si sa o descoperiti si voi.

 

LOve,

O.

 

PS Vreau sa ii multumesc pentru invitatie si sa o felicit pe Tatiana Ernuteanu pentru organizarea evenimentului de lansare a parfumului Los Angeles, pentru ca astfel mi-a dat ocazia sa o reintalnesc pe Miruna.