Hello, Summer Kids!
Va amintiti de celebrul serial cehoslovac „Arabela„, in care lumea povestilor se amesteca bine de tot cu lumea noastra? Recunosc ca povestea cu printesa urmarita de vrajitorul cel rau, Rumburak, mi-a placut tare mult, si imi amintesc cum asteptam urmatorul episod al serialului mort de curiozitate. Inca de atunci, pane Rumburaku si inelul Arabelei (cel cu care printesa facea o multime de vraji spectaculoase) m-au facut sa visez la Praga, orasul magic unde se petreceau intamplarile „Arabelei”.
Asa ca saptamana trecuta, cand am aterizat in capitala Cehiei pentru prima data, ma asteptam sa dau de un oras magic, insa ce am descoperit a fost mult mai frumos decat imi imaginam. Daca treci peste teribila aglomeratie de turisti (majoritatea rusi si asiatici) poti sa iti imaginezi cum a aratat Praga acum 500 de ani, cand era la apogeul dezvoltarii sale. Zeci de turnuri fortificate se vad la orizont, iar pe dealul Hradcnani se afla superbul Castel din Praga.
Costruit incepand din secolul al IX-lea, a fost pe rand cetatea de scaun a Boemiei, apoi a Sfantului Imperiu Roman, resedinta presedintelui Cehoslovaciei, iar, dupa separarea de Slovacia, resedinta presedintelui ceh. Intrat in patrimoniul Unesco, ca find cel mai mare castel medieval locuit din Europa, reuneste toate stilurile arhitectonice din mileniul trecut: gotic, romanic, baroc, manierist. Cladirea din complexul castelului care m-a fascinat cel mai mult este catedrala Sfantului Vitus, un monument urias de arhitectura gotica. Ea poate fi vizitata gratuit, insa pentru un tur complet, care sa va perminta sa vedeti toate minunatiile gazduite aici, trebuie sa platiti o taxa.
Intrarea principala in Palatul care acum este sediul Presedintiei Cehiei |
Fatada principala a Catedralei Sf. Vitus |
Nava centrala a catedralei |
Vitraliile sunt extrem de spectaculoase |
Fatada de sud a catedralei, cu fresca aurita infatisand Judecata de Apoi |
I wear a H&M Conscious blouse (available soon in H&M shops), Andra Andreescu trousers, Murmur takaway Tshirt (availble on Molecule-F), Nike shoes, Polaroid sunglasses |
Va puteti plimba ore intregi prin castel, pe stradutele care ascund terase, restaurante, muzee si mici sali de spectacole unde se organizeaza permanent concerte sau se pun in scena piese de teatru. Puteti face un popas in gradinile castelului, mai ales in cazul in care este foarte cald afara, pentru ca aici este un pic mai racoare, iar din parc aveti o panorama superba asupra centrului vechi al Pragai. Eu nu am avut norocul asta, pentru ca am plecat din Bucuresti, unde erau 40 de grade, si am ajuns in capitala Cehiei, la 15 grade. Am cam dardait de frig, insa chiar si asa, totul arata extrem de spectaculos si asteptam oricand ca de dupa coltul unui palat sa-si faca aparitia Arabela, alaturi de prietenii ei magici.
Desigur, asta nu s-a intamplat, dar sper ca data viitoare cand voi vizita Pražský hrad (cum se numeste castelul in ceha), sa am mai mult noroc.
Pentru a ajunge la Praga, puteti profita de oferta Czeck Airlines (are zboruri incepand de la 471 de lei, din Bucuresti). Preturi bune puteti gasi si la Tarom, daca urmariti ofertele lor speciale.
Despre aventurile mele in Praga, o sa va spun mai multe, in curand.
Arrivederci!