„BMW Art Car este cea mai puternică întâlnire între lumea arte şi cea a automobilului şi a tehnologiei.” Alexandru Șeremet
HellO, WOrld!
Trebuie să recunosc că atunci când a fost momentul să îmi aleg modelul de mașină pe care doream să îl conduc, a contat, de fiecare dată, și estetica sa. Desigur, calitățile tehnice și fiabilitatea au fost întotdeauna importante, însă decizia finală a fost dată, aproape întotdeauna, de detaliile de design. Poate ați auzit deja de multe ori expresia: „o mașină ca o operă de artă” și v-ați gândit, instantaneu, la un model care aratâ incredibil de frumos, unde detaliile sunt de o eleganță de netăgăduit. Mai mult ca sigur ați și visat la/sau poate chiar conduceți astfel de automobile. Însă, până recent, nicio mașină – operă de artă semnată de un pictor/sculptor renumit nu a fost admirată în România. Dar dacă vă amintiți articolul despre RAD Fair, acolo am menționat prezența la București, la Hotel Caro, a primului BMW Art Car expus vreodată în țara noastră. Este vorba de un BMW E9 3.0 CSL semnat de renumitul artist american Alexander Calder.

Pentru a afla mai multe despre această colecție incredibilă de mașini/opere de artă, am discutat cu Alexandru Șeremet, PR Manager la BMW România, care ne-a prezentat foarte entuziast BMW-ul 3.0 CSL realizat de Alexander Calder. Iar o parte din acest entuziasm se regăsește și în răspunsurile lui Alex de mai jos:


Alex, mi-ai povestit cu mult entuziasm la vernisajul RAD Fair despre reuşita de a aduce în România, în premieră, a unui BMW Art Car. De ce este un moment atât de important?
Proiectul BMW Art Car este cea mai puternică întâlnire între lumea arte şi cea a automobilului şi a tehnologiei. Este un proiect care funcţionează de jumătate de secol şi continuă, un proiect care a adunat nume extrem de valoroase din lumea artei contemporane: Andy Warhol, David Hockney, Jef Koons, Olafur Elisason, John Baldessari, Roy Lichtenstein sau Alexander Calder.
Colaborarea cu RAD Art Fair şi Hotel Caro ne-a ajutat să aducem pentru prima oară în România un exemplar din colecţia BMW Art Car. Mai mult, a pus România pe harta turneului global de anivrsare BMW Art Car ce a acoperit 30 de ţări şi 60 de destinaţii. Nu a fost doar o ocazie cu adevărat specială pentru publicul din România să descopere un model cu adevărat emblematic pentru BMW, dar a fost o şansă să dăm mai multă vizivilitate internaţională RAD Art Fair printr-o asociere cu un eveniment global.
Am dorit să aducem ca prim BMW Art Car în România primul proiect din serie. Acesta a fost relizat de sculptorul american Alexander Calder, cel care a avut o relaţie de prietenie bogată şi a fost inspirat de Constantin Brâncuşi. Prin asta avem o legătură naţională suplimentară cu proiectul. Mai mult, următorii artişti din serie au fost aleşi împreună cu galeria legendară a lui Leo Castelli unde şi românca Ileana Sonnabend a jucat un rol foarte influent, ea fiind la aceea vreme unul din principalii reprezenanţi ai unor artişti precum Warhol sau Lichtenstein la Paris. E posibil ca şi aici să avem o influenţă românească foarte interesantă asupra proiectului.


Spune-mi mai multe despre cum a apărut ideea unor maşini BMW transformate în opere de artă de artişti extraordinar de valoroşi din toată lumea. Iar apoi te rog să îmi dai şi câteva detalii despre edițiile BMW Art Cars ce au fost deja prezentate publiculu
Ideea de la care a pornit acest proiect i-a aparţinut lui Herve Poulain, un francez care se ocupa cu licitaţii de artă şi era pilot amator. Îşi dorea mult să concureze la Cursa de 24h de la Le Mans, desi nu avea experienţă în acest sens. I-a venit în ajutor prietenelul său, marele artist Alexander Calder, care s-a oferit să îi picteze o maşină de curse. Acesta a fost planul – Herve Poulain să primească un loc, să poată concura într-o echipă de cuse la Le Mans. La schimb Alexander Calder picta maşina echipei. BMW a spus da şi a intrat în proiect, desi în accea perioadă se concentra pe cursele în Statele Unite. A organizat o maşină nouă şi doi piloţi care să completeze echipa la Le Mans. Lansarea maşinii a fost la Louvre, la Paris, urmată de o pezentare la Haus der Kunst, unul din cele mai importante muzee de artă din Munchen, urmând ca după participarea de la Le Mans, maşina să fie programată la MOMA, New York. Până la acea vreme, niciun alt automobil nu a fost răsfăţat cu aşa expunere în lumea artei.
În cursa propriu zisă, echipa a fost foarte rapidă, dar din păcate a abandonat cu o problemă tehnică. A avut însă un succes de imagine atât de mare, încât echipa BMW a înţeles că proiectul nu trebuie să se oprească. A continuat foarte repede cu colaborări cu Frank Stella, Roy Lichtenstein şi, în 1979, cu marele Andy Warhol. Până în prezent au fost 20 de colaborări cu artişti foarte mari care au creat proiecte foarte puternice. BMW Art Cars a devenit o adevărată instituţie de cultură şi cu siguranţă va merge puternic mai departe.
De atunci BMW Art Cars a adunat 20 de proiecte care au inclus maşini de curse, maşini de stradă, instalaţii de artă. Avem lucrări semnate de mari atişti contemporani, avem proiecte care vorbesc de culturi diferite – din Australia şi Japonia, până în Africa de Sud. Există o lucrare dedicată căderii Zidului Berlinului şi a comunismului, una care cartelizează pasiunea nebună a celor care merg la curse. De fiecare dată, chiar şi după 20 de lucrări, mereu BMW Art Car suprinde prin diveristate.
Revenind la BMW-ul semnat de Alexander Calder şi expus deja de două săptămâni la Hotel Caro, în cadrul RAD Sculpture Park, cum au reacționat vizitatorii la întâlnirea cu această maşină-operă de artă?
Am fost foarte fericit să pot vorbi despre BMW pasionaţilor de artă şi despre artă pasionaţilor de maşini. De fiecare dată am fost ascultat cu fascinaţie, curiozitate, mult interes. Acesta este lucrul pe care BMW Art Car îl face cel mai bine – creează conexiuni şi uneşte lumi care uneori parte că nu au puncte comune – aşa cum este lumea artei şi cea a motorsportului. Cred că acest lucru este, în egală măsură, foarte minunat şi foarte puternic, mai ales că este în antiteză cu lumea atât de polarizată în care trăim.
Lucrarea lui Calder, acoperită în culorile primare, vii, jucăuşe, are ceva magic. Fascinează deopotrivă copii şi adulţi. A făcut asta de la prima apariţie în 1975. Am intrat în vorbă cu mulţi care pur şi simplu s-au oprit să o admire, întrebându-i dacă vor să afle mai multe detalii despre proiect. Absolut nimeni nu mi-a spus niciodată nu, ceea ce este ceva unic.


Ai şi vreun moment special, o ìntâmplare legată de prezența acestei maşini în România? Bănuiesc că nu a fost uşor să o aduceți, mai ales că ştiu că e una din primele BMW Art Car expuse în Europa de Est.
Este prima dată când avem un astfel de proiect în România. Modele BMW Art Car au mai fost prezentate, de-a lungul timpului, în Polonia, Slovacia şi Ungaria. Ne doream de mult să reuşim acest lucru, am avut chiar şi rezervat în calendarul Art Car un interval când ar fi trebuit să aducem o maşină, în speranţa că vom găsi cadrul potrivit şi bugetul. Nu avea să reuşim.
Apoi colegii de la BMW Group Culture ne-au spus că vor să includă România pe lista ţărilor unde un BMW Art Car este prezentat ca parte a turneului aniversar. Nu ne-a venit să credem că după atât de mulţi ani, visul se îndeplineşte dintr-o dată!
A fost apoi provocarea să găsim un loc care să găzduiască proiectul şi să îl pună în valoare. Suţinerea pe care am primit-o de la Hotel Caro a fost incredibilă. Nu ne aşteptam să fim primiţi cu atât de multă deschidere şi flexiblitate. Asocierea cu RAD şi Hotel Caro a făcut în cele din urmă acest vis posibil şi a creat un cadru excelent în care un BMW Art Car să fie prezentat unui public larg.
Pe când un BMW Art Car realizat de un artist român? Care sunt şansele?
În momentul de faţă există un juriu internaţional indepednet format din reprezentanți ai unor mari instituţii de cultură din lume. Ei aleg un artis, urmând ca ulterior BMW să preia conversaţia şi să convingă artistul să participe în proiect. Nu este o comisionare de artă pentru promovarea unui nou model, este şansa artistului de a se exprima liber pe un mediu ieşit din comun, ca parte dintr-un proiect care a inclus deja foarte multe nume mari.
Pentru ca un artist să fie proprus de juriu, trebuie să fie, în primul rând, pe “radarul” intenaţional. Apoi nu e important să fie doar cunoscut, ci ca arta lui să aibă un mesaj puternic, cu un impact global.

Dacă sunteți pasionați de artă, dar și de automobile și tehnologie, treceți neapărat pe la Hotel Caro, unde este expus modelul BMW Art Car semnat de Alexander Calder. O mai puteți face doar până pe 18 Mai, așa că sper să vă treceți asta în agenda de weekend. Iar dacă aveți noroc să îl întâlniți și pe Alex, o să vă povestească și mai multe lucruri fascinante despre colecția BMW Art Car. Colecție care, btw, va putea fi admirată, în întregime, la Munchen, în expoziția „BMW Art Cars – 20 de artiști, 50 de ani de inovație. Reuniți la BMW WELT”, între 29 Iulie și 31 August. Sună tentant, nu?
LOve,
O.
Fotografie de deschidere: Arhiva personală / Fotografii interior: Dragoș Savu / Fotografii exterior: Ciprian Mihai, cu amabilitatea BMW România.
