HellO, WOrld!
Iordania e ca o vrajă de care cu greu te poți dezvrăji. Ți se lipește de suflet și chiar și fiecare respirație îmi amintește cum era în mijlocul deșertului roșu din Wadi Rum, printre palatele djinilor din Petra sau pe străduțele albite de soare din Amman. E o povestire tare faină în “Pacientul englez”, unul din filmele mele favorite, în care contele Almásy îi povestește iubitei sale despre nenumăratele feluri de vânt din deșert. Despre “–– vântul secret al deșertului, al cărui nume a fost șters de către un rege, după ce fiul său fusese răpus de el. Apoi e nafhat – o vijelie ce pleacă din Arabia. Sau mezzar-ifoullousen – un vânt rece și violent din sud-vest, unde beduinii îl recunosc pentru că sperie și ucide păsările. “
Sunt nenumărate vânturi în deșert care îi poartă vrăjile, printre câmile, corturi, pisici, beduini, pe deasupra costei Mării Moarte, sau pe străduțele în pantă din Amman, și toate par că îți șoptesc cu aerul ăla încins ca un sărut sau doar călduț ca o mângâiere, că trebuie să te întorci acolo. Pentru că deja ești vrăjit. Și de asta nu ai cum să scapi așa ușor.
Fotografiile au fost făcute cu sistemul mirrorless full-frame EOS R, pentru care le mulțumesc celor de la Canon Romania
Wadi Rum
Mica Petra și Petra
Marea Moartă
Amman
Sunt multe povești care pot fi spuse despre aceste locuri, dar mult mai multe spun fotografiile, care, nu-i așa, pot spune și o mie de cuvinte.Dar ca să poată face asta, trebuie ca fotograful să ajungă în locuri incredibile. Așa cum e Iordania, această țară incredibilă, în care tare mă bucur că am reușit să ajung și să-i ascult poveștile. Și să vi le povestesc și vouă, mai departe.
LOve,
O.
Fotografii: Bogdan Blenche. Fotografiile au fost făcute cu sistemul mirrorless full-frame EOS R , pentru care le mulțumesc celor de la Canon Romania