HellO, WOrld!
Era un cer cum nu mai vazusem niciodata. Autocarul mergea pe autostrada de cateva ore bune iar nori gri si uriasi se uneau cu orasul de culoarea prafului ce se zarea in departare. Ne apropiam de Yazd si cumva nimerisem intr-un fel de furtuna de nisip, o vreme nu foarte potrivita pentru descoperirea unui oras al carui centru vechi este atat de frumos incat apare pe copertele majoritatii ghidurilor turistice despre Iran. Evident, in fotografiile alea nu se vede nicio furtuna de nisip. Si nici nu ploua. Asa ca recunosc, mi-a fost destul de greu sa cobor din autocar. Dar am facut-o. Si atunci am vazut asta:
Am stat un pic cu gura cascata, recunosc, insa cum vantul batea foarte tare a trebuit sa ma misc din loc. Oricum o faceam si fara sa vreau, ca ma sufla alizeul ala sau ce o fi fost el. Moscheea Jame e una din cele mai vechi si frumoase din Iran (dateaza din secolul al XIV-lea), in timp ce Yazd are mai bine de 3.000 de ani vechime. Are cele mai inalte minarete din tara, si de aceea par atat de fragile incat aveam senzatia ca vantul foarte puternic urmeaza sa le darame. Desigur, nu s-a intamplat asta, iar eu m-am bucurat sa descopar ca orasul asta din mijlocul desertului este la fel de fascinant ca si Esfahan si Shiraz, pentru ca aici intalnesti traditii de mii de ani, moschei acoperite cu ceramica albastra, presarate printre nenumarate case de culoarea nisipului ce te fac sa te simti ca in 1001 de Nopti. Turnurile lor de vant sunt celebre in intreg Iranul (ele functionau ca niste aparate de aer conditionat arhaice), asa ca aspectul acoperisurilor caselor din centrul vechi al Yazd-ului este foarte pitoresc. De altfel, cred ca aici am simtit pentru prima data senzatia ca ma aflu undeva foarte departe de casa, intr-un loc in care doar caravanele ajung. Si chiar asa era, Yazd fiind plasat pe Drumul Matasii, astfel incat orasul vechi este plin de caravanseraie, cele mai multe dintre ele reconditionate acum si functionand ca si hoteluri.
Si pentru ca tot am mentionat caravanele, in Yazd am incercat pentru prima data si o mancare facuta din carne de camila (un fel de gulas), care mi s-a parut foarte buna, insotita de un ceai de hibiscus. Dupa cum stiti cred, in Iran este interzis consumul de alcool. De orice fel de alcool. Asa ca in aceasta calatorie am baut foarte mult ceai. Si mojito fara alcool – adica o limonada cu menta, foarte foarte buna.
Dupa ce am luat masa la un caravanserai din centrul vechi al orasului, ne-am indreptat spre bazar si mai ales spre faimoasa constructie din secolul al 15-lea, complexul Amir Sahmak. Ridicat in memoria Imamului Husein, cladirea arata fabulos, mai ales ca soarele se pregatea sa apuna, cerul devenise un pic mai bland si lumina calda de mai punea si mai bine in evidenta stralucirea ceramicii albastru-aurie. Am incercat sa o fotografiez cat mai bine. Sper ca am reusit.
Din fericire, a doua zi dimineata cerul se curatase de orice urma de nor, asa ca vizita la Turnurile Tacerii (locurile unde zoroastrienii ii inmormantau pe cei decedati) nu a fost deloc trista si apasatoare. M-am bucurat de soarele puternic din mijlocul desertului, in timp ce incercam sa aflu cat mai multe despre vechea religie a persilor, prima religie monoteista cunoscuta din lume. Zoroastrismul a aparut cu mai bine de 1000 de ani inaintea erei noastre si se baza pe niste principii simple – principalele elemente ale naturii aveau un rol foarte important si ele trebuiau mentinute in echilibru. Zeul lor suprem, Ahura Mazda, era o combinatie intre Zeul Soarelui (imprumutat din Egipt) si Zeul Focului (imprumutat de la Asirieni) si se manifesta printr-o forta (energie) care tinea legate toate elementele, fiintele si nefiintele de pe pamant. Iar pentru ca mortii lor sa nu impurifice aceasta lume, atunci cand mureau nu erau ingropati, ci lasati pe un varf de colina, unde animalele salbatice puteau sa le manance lesurile, iar abia apoi oasele lor erau stranse si ingropate in Turnurile Tacerii. Langa Yazd exista doua astfel de turnuri, dar ele nu mai sunt folosite, din ratiuni de securitate sanitara a orasului, desi in continuare in Yazd traieste cea mai mare comunitate de zoroastrieni din Iran.
Simbolul zeitatii supreme zoroastriene este focul, iar in Yazd se afla templul unde arde un foc permanent mentinut de cateva sute bune de ani. Se spune chiar ca el a fost pastrat de persi, chiar si dupa ce islamismul a patruns in tara iar apoi a devenit religie obligatorie. Templul Ateshkadeh are si un mic muzeu care sa va ajute sa intelegeti mai bine aceasta religie care apoi se pare ca a inspirat toate religiile monoteiste existente acum si care au imprumutat o parte din principiile lor din zoroastrism.
Si acum, ca un mic rezumat, uite ce nu trebuie sa ratati daca ajungeti in Yazd:
– Complexul Amir Shahmak (aflat in Patrimoniul UNESCO)
– Templul Zoroastrian al Focului – Ateshkadeh
– Turnurile Tacerii
– Orasul vechi
– Gradina Bagh-E-Dowlatabad (o superba gradina veche de 200 de ani, despre care o sa aflati mai multe din vlogul meu dedicat Yazd-ului – asa ca va rog sa urmariti The Stories of O. pe Youtube 🙂
Am parasit Yazd si ne-am indreptat spre Shiraz, ultimul oras pe care urma sa-l vizitez in calatoria mea in Iran impreuna cu cei de la Eturia si cu Razvan Pascu, insotitorul nostru de grup in aceasta aventura. Pe drum ne-am oprit insa in prima capitala a Imperiului Persan, locul de unde a inceput totul: Pasargadae, orasul resedinta al lui Cirus cel Mare. Ruinele orasului se afla in Patrimoniul UNESCO, iar cea mai cunoscuta cladire de aici este chiar mormantul imparatului ce a reusit sa intemeieze primul imperiu cunoscut din lume. A fost un conducator de osti vestit, dar mai ales a fost un foarte bun diplomat si orator, iar aceasta combinatie de calitati l-a ajutat sa stapaneasca la un moment dat asupra a 32 de natiuni – Imperiul Persan se intindea atunci din India pana pe litoralul Marii Negre (in Dobrogea de azi). A organizat foarte bine administrativ tara, a construit drumuri care sa permita accesul usor in orice colt al Persiei, dar ce a tinut laolalta acest imperiu au fost drepturile acordat de imparat oricarui cetatean. Cirus cel Mare a dat prima declaratie a drepturilor omului cunoscuta din istorie, iar conform acesteia, toti oamenii erau egali (nu existau sclavi), iar fiecare cetatean al imperiului avea dreptul sa se roage la ce zeitate isi dorea, libertatea credintei fiind garantata de imparat. O viziune foarte deschisa pentru un imparat care a domnit acum mai bine de 2.500 de ani.
M-am plimbat un timp prin ceea ce a ramas din orasul sau, de unde toata istoria persilor a inceput sub Cirus cel Mare. Cateva capete de coloane, urmele unor gradini si cateva inscriptii ce mai amintesc de puternicul imperiu ce a condus la un moment dat jumatate de lume. A doua zi urma sa ajungem la Persepolis, locul unde nepotul lui Cirus, Darius cel Mare, a mutat capitala Persiei, si care este cel mai cunoscut si vizitat loc din Iran. Dar despre astea o sa va povestesc intr-o postare viitoare.
LOve,
O.
Outfit: COS SS18 shirt, Tshirt and trousers, Spektre sunglasses, Bensimon shoes.