HellO, WOrld!
Stiti notificarile alea pe Facebook? Alea care iti arata ce ai facut acum un an sau un cincinal pe Facebook? Cu poze, cu relatii, cu tot? Eu cred ca ar trebui sa inventeze si notificarile lunare. Asa as descoperi ca acum o luna eram la Bontida, intr-o mocirla imensa, rugandu-ma sa nu mai ploua. Never, daca s-ar putea. Ei bine, se vede ca cineva acolo Sus, ma iubeste. Am primit seceta.
Ce cautam eu la Bontida? Pe Electric Castle.
Ziua aia de joi incepuse destul de promitator, nu prea erau decat niste scame de nori pe cer, la Bucuresti. Dupa vreo 200 de km mai incolo, pe Valea Oltului, turna cu galeata. Dar stiti vorba aia: avem o tara frumoasa, pacat ca-i locuita? Ei bine, pe ploaia aia locuitorii disparusera complet. Asa ca tara parea si mai minunata si fascinanta decat e ea de fapt. Am stat cu gura cascata cam toata Valea Oltului (unde nu e autostrada, asa ca daca prinzi un tir in fata ai timp sa tot admiri peisajul).
Ajungem la Cluj. Oras frumos si ud. Am papat bine, ceva cu cartofi razaliti si o ciorba de m-am lins pe degete. La Engels, in Andrei Muresanu. Cu ploaia aia care nu dadea deloc semne de oboseala speram ca scap de prima zi de Electric Castle. Doar nu am niste prieteni asa de nebuni incat sa-si doreasca sa se intoarca cu o frumoasa pneumonie agatata de gat/piept la Bucuresti. Hmm, ce optimist eram, de parca aveam cu cine sa-mi pun mintea. Asa ca a trebuit compun outfitul de festival si sa ma pregatesc de aventura vietii. Sau a mortii, ca nu parea ca o sa scap alive din ploaia aia ce parea un fel de furtuna tropicala interminabila, dar mai ardeleneasca asa. Gen ploaia lucrului bine facut.
Am luat un taxi impreuna cu prietenii mei. Am negociat la 100 de lei, drumul pana la castelul Banfy. Cam mult, dar la cum ploua, am zis ca nu e cazul de strambat din nas. Si am facut si primul stop, la Deichman, care nu cred ca vazuse asa un nivel de coolitudine in viata vietilor lui. Pentru ca la raionul de cizme de cauciuc slash pelerine era bataie. Intre viitorii participanti la Electric Castle. Era cam ca pe terasa la Control intr-o seara de marti. Bref, prietenii mei m-au impiedicat sa-mi iau niste cizme teribil de urate din cauziuc, pentru ca mi-as fi stricat outfitul de festival. Ei si-au luat pelerine. Iar eu am ramas in Adidasii mei Superstar. Albi.
Ajungem in Bontida. Facem dreapta pe drumul spre castel, bariera etc si ne impotmolim intr-o coada de masini. Nu ne mai clintim, pana vedem ca Istvan, soferul incepe sa pufaie in maghiara lui. Il intrebam cat mai e de mers pana la Castel, ca putem sa o luam si pe jos, la o adica. Sa nu-l mai tinem. Asta am si facut. 1 km jumate de mers prin ploaie. Outfitul meu de festival s-a dus dracu. Dar am ajuns! Yeeey!
Auzisem de la prieteni ca Electric Castle e cel mai frumos Festival din Romania. Well, probabil am nimerit la Electric Castle-ul gresit, mi-am spus, pentru ca aici ma astepta o mocirla imensa, in mijlocul careia era asezata scena. Ce-i drept, in spate avea si ruinele unui castel. Cum apa curgea deja din pelerina/haina de piele intoarsa, am hotarat ca singura sansa sa supravietuim e sa ne tratam cu cea mai tare bautura de la Banfy. Adica cu shoturi de Tatratea, Cate doua odata, ca altfel nu isi face efectul benefic. Lumea cred ca abordase acelasi tratament pentru ca desi majoritatea aveau pelerine de ploaie, o parte din public renuntase deja la incaltari si chiar la glugile pelerinelor, pentru ca ploua atat de tare incat oricare dintre astea erau fix degeaba.
Zece shoturi mai tarziu ploaia nu se oprise, dar lumea parea mult mai frumoasa, ploaia mai vesela iar muzica suna din ce in ce mai bine pe scena, asa ca nici macar nu ma puteam enerva ca m-a pus naiba sa vin la Electric. Si nici ca nu puteam fuma deloc, tot din cauza ploii. Am inceput chiar sa dansam pe Asian Dub Foundation , eu fiind foarte atent sa nu aterizez intr-o balta prea mare cu adidasii mei albi. Degeaba. Pentru ca apoi s-a facut intuneric. Iar noua ni s-a facut foame.
Si acum a inceput cu adevarat distractia, pentru ca food court-ul era la mama dracu’, sau mai bine zis in mlastina lui Shrek. Degeaba incercsam sa evitam noi pe intuneric baltile, pentru ca erau peste tot. Pericolul de alunecare era uriaaaas, iar ideea de a ma ineca intr-un val de noroi nu corespundea deloc cu planurile pe cere mi le facusem pentru Electric Castle. Oricum eram ud pana la piele, dar macar eram inca in picioare. Anyway, cu burta plina si cu si mai multa apa in sneakersii mei albi, am putut sa ma bucur la maxim de concertul lui Fatboy Slim. Pe intuneric, castelul si scena aratau spectaculos, ploaia parca se mai calmase, asa ca finalul de zi a fost unul aproape minunat. Ma rog, asta a presupus inca niste shoturi de Tatratea, cateva selfieuri din care nu se vede mai nimic si o inregistrare din concert pe care o vedeti mai jos.
Ne-am intors la Cluj cu autobuzul pus la dispozitie de organizatori. Vii si aproape nevatamati. Cu hainele siroind de apa, insa convins ca trebuie sa ma intorc la Electric Castle. Si rugandu-ma sa nu mai vad ploaie niciodata. Sa dispara forever.
Asa ca avem canicula. De 2 saptamani. Si inca nu s-a terminat.
Acum parca mi-as dori un pic de ploaie. Se poate?
LOve,
O.
P.S. Evident ca toate aventurile din prima zi de Electric Castle au generat niste glume ce au devenit virale pe Facebook. La cat incepe Fatboy Slim? mi s-a parut cea mai tare.
Din cate stiu, organizatorii si soarele s-au mobilizat astfel incat in weekend lucrurile au aratat mult mai bine la Bontida. Din pacate insa, eu nu am reusit sa mai ajung. Dar nah, macar am trait cea mai tare experienta de anul asta. Si nici macar nu am racit. Deloc.