Sunt fascinat de popoarele nascute in nisip. Aerul incins si uscat, cu adieri de curmale, ma face, nu stiu cum, sa ma simt ca acasa. Poate si de aceea mi-am dorit mult sa cunosc oamenii din nordul Africii, de la marginea Saharei, sau din pamanturile uscate ale Orientului Mijlociu, sa ma indragostesc de dulciurile si de povestile lor si sa le admir frumusetea sufletului. Am ajuns in Cairo, la umbra piramidelor, am prins o ninsoare magica in Tanger, am strabatut Sahara pentru a-i descoperi oazele si m-am pierdut pe stradutele Damascului. Toate astea inainte ca cineva sa incerce sa le schimbe istoria, inainte de revolutii si razboaie, de democratizare cu forta. Dintre toate, Damascul m-a facut sa ma indragostesc cel mai tare de el, si acum asist ingrijorat cum un nou razboi pare a se ridica amenintator la orizont. Un razboi pe care nimeni de acolo nu si-l doreste.
 |
| Piata centrala din orasul vechi, langa moscheea Umayyad |
Taramul cu aroma de fistic iti seduce simturile incet, miile de ani de istorie ti se infiltreaza treptat sub piele si raman acolo, ca un tatuaj ascuns, pe care il porti fara sa stii. M-am trezit sub soarele Damascului orbit de lumina ce fugea peste acoperisuri vechi, moschei teribile si muntele Qassioun, care te urmeaza oriunde. Se spune ca Mahomed a privit Damascul de aici de sus si, speriat de frumusetea nemaivazuta a acestuia, s-a retras in desert. S-a temut ca va cadea in adoratie pentru acest loc si-l va uita pe Allah, iar El il va uita la randul Lui.
 |
| Asa se vede Damascul de pe muntele Qassioun |
Chiar daca istoria se intampla acum 1500 de ani, farmecul Damascului a ramas nestirbit, si cred ca si acum 3000 de ani era la fel de fasinant ca in ziua un care am pasit pentru prima data in vechiul bazar. E o combinatie atat de minunata de lumina si arome, de ani multi, foarte multi de istorie, incat nu ai cum sa ramai insensibil aici. Te gandesti cum Apolodor, faimosul arhitect al Romei, a plecat din Damasc acum 2000 de ani ca sa vina sa faca primul pod peste Dunare, ce ii va aduce legiunile imperatorului Traian in Dacia si astfel, istoria noastra a inceput. Iti amintesti de toate povestile din „1001 de Nopti” si te gandesti ca da, acum par ca s-ar fi intamplat ieri, pentru ca in orasul vechi totul este la fel de sute de ani, pietrele, casele cu ferestre mici si camere inalte, stradutele inguste pe care vezi din cand in cand cate un val intunecat, lumina.
 |
| Casa de pe asa zisa „Strada Dreapta”, mentionata in Biblie |
 |
| Detaliu de pe o poarta din orasul vechi |
 |
| Terasa superba si linistita a unui restaurant in vechiul Damasc. Nu era niciun client, in afara de noi, pentru ca in timpul Ramadanului musulmanii au voie sa manance sau sa bea doar de la apusul pana la rasaritul soarelui |
 |
| Fragmente de coloane din Templul lui Jupiter in orasul vechi |
Bazarul si Moscheea Umayyad
Moscheea din centrul Damascului e cel mai vechi loc religios din lume folosit fara intrerupere in acest scop timp de mii de ani. A fost pe rand un templu dedicat lui Haddad, in perioada arameana (acum 3000 de ani), apoi a fost transformat in templul urias inchinat lui Jupiter, pe perioada dominatiei Romane, iar in epoca Bizantina a fost convertit intr-o biserica dedicata Sf Ioan Botezatorul. De altfel, aici, conform legendei, se afla inmormantat capul Sf Ioan Botezatorul, (sfant recunoscut ca prooroc atat de crestini, cat si de musulmani). De aceea acum, in moscheea Umayyad, mormantul este in continuare venerat de credinciosi. Tot aici, intr-o incapere mica, este mormantul eroului Saladin, primul sultan al Egiptului si al Siriei, care s-a luptat ani la rand cu cruciatii trimisi de regatele crestine ale Europei.
Nu pot sa va descriu sentimentul pe care il ai cand patrunzi in interiorul moscheii, cand stii ca esti in locul in care timp de mii de ani oamenii s-au rugat zeitatilor lor, le-au spus durerile si visele lor si au sperat in ajutorul divin, fie ca venea din partea lui Haddad, Jupiter, Dumnezeu sau Allah. Este o energie aproape palpabila in aer, conturata si de linistea care domneste in cladirea uriasa a moscheii, incat eu m-am simtit coplesit si m-am asezat pe covorul gros ce acopera podeaua moscheii si nu am mai putut sa spun nimic minute in sir. Pentru ca m-am simtit mic, mic de tot, dar fericit ca ajunsesem aici.
 |
| Langa o coloana din Templul lui Jupiter, in interiorul Moscheii Umayyad |
 |
| Interiorul Moscheii Umayyad |
 |
| Mormantul Sf. Ioan Botezatorul |
 |
| Credinciosi musulmani langa mausoleul Sf. Ioan Botezatorul |
 |
| Curtea interioara a Moscheii Umayyad |
 |
| Musulmani veniti in pelerinaj la mormantul lui Saladin |
 |
| Portretul lui Saladin |
Hammamul
Nu am suficiente cuvinte sa va descriu experienta cathartica traita in cel mai vechi hammam din Damasc, aflat in cel mai vechi bazar din lume. E un ritual care se repeta de sute de ani, la care am fost si eu supus, trecand prin mainile unor maseuri ce pareau acolo de cand lumea, in incaperi sufocate de aburi incinsi, in care lumina patrundea cu teama, prin lucarnele ascunse in cupolele rotunde ca niste ochi imensi. Dupa ce scapi de toate hainele de pe tine, ti se infasoara in jurul braului o bucata de panza, si te simti intors in urma cu 2 sau 3000 de ani, pentru ca aici timpul nu mai are nicio relevanta. Un batran, care avea cred peste 100 de ani, m-a intins pe o lespede si m-a masat cu ulei de masline pana am simtit ca trupul meu si-a pierdut consistenta de tot, transformandu-se si el in abur. Pentru ca nu parea a fi suficient, am fost masat apoi de un urias de vreo 200 de kg, care m-a intors pe toate partile si mi-a intins articulatiile, dar care mi-a facut cel mai minunat masaj din viata mea. Totul a durat enorm, sau cel putin asa mi s-a parut mie, pana cand am ajuns, invelit in niste prosoape uriase, in incaperea de ceai, unde alti cativa barbati erau adunati in jurul narghilelelor, pentru a-si desavarsi ritualul de purificare. La iesire, cand dai cu ochii de bazarul vechi, de oamenii zambitori ce isi continua rutina zilnica, ai senzatia ca pentru o vreme te-ai ascuns intr-un basm, sau ai fost plecat o vreme undeva inapoi in timp, iar senzatia asta te urmareste ore intregi.
 |
| Una din aglomeratele intrari in Bazar, unde se afla si hammamul |
 |
| Stop cadru din Bazar |
As avea inca atat de multe de povestit despre Damasc, dar mi-e teama ca as pierde esentialul, nu as apuca sa va spun despre oamenii de acolo, care acum sunt amenitati de razboi, si carora as vrea sa le trimit toate gandurile mele bune. Asta pentru ca sunt minunati, indiferent de religie, de convingerile lor politice sau de varsta. Cat am stat acolo nu m-am simtit nicio secunda amenintat, desi vacanta mea se petrecea in perioada Ramadanului, sarbatoarea cea mai importanta a islamului. Ba din contra, m-au invitat sa iau parte la sarbatoarea lor, la petrecerile care aveau loc in fiecare noapte in restaurantele minunate din orasul vechi, mi-au laudat orasul lor si faptul ca acolo traiesc in armonie atatea comunitati religioase.
 |
| In perioada Ramadanului, Damascul este decorat feeric, cu mii de luminite |
 |
| O alta terasa de vis din orasul vechi |
Am vazut moschei langa biserici si langa sinagogi, iar acolo asta imi parea foarte firesc. Desigur, peste tot troneaza portretele conducatorului Bashar Al-Asaad, presedintele Siriei, si vezi unitati militare bine pazite, insa nu simti dictatura, sau nu asa cum se manifesta in Romania comunista.
 |
| Portretele presedintelui troneaza peste tot |
Mi-am facut o multime de cumparaturi, in mall-uri sau pe strazile de shopping, unde am gasit magazine GAP, United Collors Of Benetton, sau Adidas, am vazut o multime de cafenele moderne si o multime de tineri imbracati occidental. Asta nu inseamna ca lucrurile sunt perfecte acolo, banuiesc ca si strainii care vizitau Romania in anii ’70 aveau o parere senzationala despre Romania, iar Ceausescu era admirat pentru deschiderea si pro-occidentalismul sau, dar asta nu insemna ca romanii nu traiau sub o dictatura pornita sa elimine orice forma de protest sau de nesupunere. Am fost in Damasc in 2007 si am inteles ca in ultimii ani lucrurile se schimbasera in rau, dar oamenii sunt sigur ca au ramas la fel. La fel cum si Damascul a ramas la fel, un oras ca o carte de istorie, din care ar trebui sa invatam sa traim frumos, indiferent de credinte sau de convingeri politice, si nu sa-l aruncam in aer.
Pe 11 septembrie s-au implinit 12 ani de la atentatele criminale din Statele Unite. Printr-o bizara coincidenta, tot pe 11 septembrie, presedintele Siriei, Bashar Al-Assad, a aniversat 48 de ani. Si in aceeasi zi, presedintele SUA, Barack Obama, a anuntat ca renunta deocamdata la ideea atacului armat asupra Siriei, ca raspuns la folosirea de arme chimice in suburbiile Damascului, sperand intr-o solutionare diplomatica a acestei probleme.
