HellO, WOrld!
Va povesteam AICI ca in fiecare an astept cu nerabdare sfarsitul lunii mai, cand revin la Iasi pentru Romanian Creative Week. Asta si pentru ca astfel am ocazia sa ma revad cu designerii romani preferati, sau sa descopar nume noi din moda romaneasca. Iar editia din acest an a fost una plina de surprize placute, in cele trei zile de prezentari de moda de la Romanian Fashion Week, eveniment aflat la editie aniversara.
Dar sa revin la colectiile prezentate pe catwalk, unde designerii consacrati au venit cu prezentari in care, in cea mai mare parte, au urmat linia brandului pe care l-au creat, iar cei tineri au reusit in mare parte sa vina cu colectii inchegate, dar care au adus si spiritul ludic pe podiumul de la Iasi. Spun asta pentru ca majoritatea colectiilor vazute de mine au fost extrem de sobre, negrul fiind (non)culoarea predominanta. Astfel, chiar si branduri care in anii precedenti au avut prezentari efervescente sau chiar opulente – vezi Irina Schrotter sau Tudor Halatiu, au mizat anul acesta mai mult pe piese de inspiratie clasica, eleganta sobra sau pe combinatia de alb-negru in colectiile lor. Desigur, am avut si exceptii de la aceasta regula, mai ales din partea tinerilor designeri, asa cum o sa vedeti mai jos. Mi-au placut insa mult si colectiile cu aer de vacanta, cum au fost cele semnate de Ioana Ciolacu, Lenca Stories, Sandra Chira, Raluc sau Chic Utility, dar si cele ce m-au trimis cu gandul la copilarie, joc si libertatea data de varsta aceea a inocentei. Aici mi-au atras cel mai mult atentia colectiile lui Robert Roca si superba reinterpretare a camasii clasice de la Ionut Razvan. In ceea ce priveste printurile grafice, preferatele mele sunt cele de la Kiss Gyongyver si BOL by Oana Lupas, ce au fost cu adevarat splendide! Si, pentru ca nu putea lipsi de pe catwalkul de la Iasi piesele ce omagiaza Femme Fatale, trebuie sa mentionez aici look-ul rosu aprins din colectia Laurei Lazar, sau cel purtat de Alexandra Ungureanu, din colectia semnata de Diana Flore de la Chic Utility. Au fost WOW si aparitiile din voal si matase in combinatie cu sacouri din colectia Irinei Schrotter, look-urile cu un aer edgy din prezentarea lui Carmen Secareanu sau stralucierea paietelor de la Tudor Halatiu.
Dintre noile nume ce au defilat la Iasi, trebuie sa acord o mentiune speciala celor de la Tearless Street, ce mi-au placut mult de tot! Si prezentarea Irinei Schrotter ce a avut, in premiera, insertii de realitate augmentata, prin intermediul aplicatiei RCW.
Insa va las sa descoperiti mai jos toate aceste colectii si trenduri pe care le-am remarcat in prezentarile de la Romanian Fashion Week. Desigur, daca veti avea rabdare sa parcurgeti intregul material, veti gasi la final si imagini inedite din backstage-ul celui mai mare eveniment dedicat designerilor de moda din Romania.
Negru
French Riviera
Joc de copii
Grafisme
Femme Fatale
Acestea au fost colectiile si mai ales tendintele ce mi-au atras atentia la Iasi, la Romanian Fashion Week. Insa adevarata efervescenta este in culise, acolo unde se intampla magia, designerii fac ultimele retusuri, se lucreaza la par si la machiaj, modelele isi asteapta randul in prezentare, iar fotografii incearca sa surprinda cele mai inedite imagini de aici. Pentru ca se simte o tensiune aproape electrica in aer, iar echipa ce conduce ca prin magie toata desfasurarea de forte a Romanian Fashion Week este cu atentia la maxim pentru ca niciun detaliu sa nu le scape. Dar o sa vedeti in imaginile de mai jos cateva din momentele surprinse de mine atat in backstage, dar si in front row.
Si cu aceste imagini imi iau la revedere de la aceasta editie a Romanian Fashion Week. Sper ca v-au placut alegerile mele, pentru ca, in curand, o sa ma vedeti purtand o parte din piesele remarcate pe catwalk. Dar pana atunci, va las sa va bucurati de un weekend care sper sa va fie cat mai plin de stil.
LOve,
O.
Photography Catwalk: Raluca Ciornea. Backstage: My photos
Hair Style: Beautification.ro
Outfits: Day 1: Matish Subculture by Raul Matish look, Converse x Off White shoes, Illesteva Sunnies. Day 2: H&M Studio suit & shirt, Tudor Halatiu scarf, Dolce & Gabbana sunnies, Clarks shoes, Day 3: Aleksander Revas shirt & trousers, M&S tank top, Scars by Mara Popa broche, Dior sunnies, Clarks shoes.