HellO, WOrld!
Trebuie să recunosc, nu mică mi-a fost mirarea atunci când, căutând un articol mai vechi pe blog, am realizat că eu nu am scris niciodată aici despre Bistrița, orașul meu natal. Asta deși revin acolo cu mare drag, de fiecare dată, mai ales că ai mei stau în continuare în Bistrița și îmi place să le ascult tot timpul poveștile despre orașul în care și ei, la rândul lor, au copilărit. Iar cum bunicii mei au stat și ei în centrul vechi al orașului, Bistrița cea veche m-a fascinat întotdeauna cu poveștile ei cosmopolite, de vechi burg săsesc aflat pe pe rutele comerciale ale evului mediu. În plus, pentru fanii lui Dracula, Bistrița are și o conotație aproape mistică, pentru că aici, se zice, că ar fi trăit vampirul suprem. Dacă e vreun adevăr în asta, nu cred, însă mai mult ca sigur că Bram Stoker a fost fascinat de acest oraș cu aer german, aflat cumva la capătul lumii civilate a acelor vremuri.
În zilele noastre, dacă o să vizitați Bistrița, o să constatați că este un oraș incredibil de liniștit. Care și-a păstrat o bună parte din centrul său vechi și care îl face să semene destul de mult cu Sibiu și Brașov. De altfel, alături de acestea, de Cluj, Mediaș, Sighișoara și Sebeș, a format Siebenburgen, cum era numită Transilvania de sașii ce au colonizat-o în secolul al XIII-lea. Ei au venit din zona Saxoniei sau Bavariei și au întemeiat aici primele orașe medievale, care s-au dezvoltat apoi foarte mult datorită comerțului, sașii fiind meșteri foarte iscusiți și mult mai la curent cu evoluția tehnicii din Europa Occidentală. Asta s-a întâmplat și la Bistrița, unde se spune că sașii au ajuns pe la începutul anilor 1200, fiind fondatorii localității pe care inițial au denumit-o Noser, probabil inspirați orășelul de lângă Luxemburg de unde proveneau, intitulat Nosa.
Bistrița e menționată pentru prima dată în 1241, în codicele mănăstirii Echternach, unde sunt enumerate mai multe localități afectate de invazia mongolă din acel an, printre care și Noser. Mai apoi, sașii au preluat denumirea de Bistrița de la localnici. Dupa cea de a doua invazie tătară din 1285, când localitatea e afectată foarte puternic, Bistrița beneficiază de scutiri de taxe, dar și de reorganizarea teritorială a regatului Ungariei, și primește titlul de „civitas”. Astfel, din 1330, Bistrița devine un oraș liber regal care beneficia de toate drepturile și obligațiile conferite de acest statut, între care și acela de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată proprie. Urmează apoi privilegiul acordat de către regale Sigismund de Luxemburg, în anul 1366, prin care locuitorii Bistriței primesc dreptul la alegerea anuală “ după deopotriva lor învoire a tuturor, judelui și juraților”, orașul având dreptul la pecete și stemă proprie. Ulterior, acordarea dreptului de târg anual (1353) a potențat forța economică a orașului. Și evident, primește dreptul de a construi o biserică pe măsura importanței sale. Iar aceasta a rămas, până în zilele noastre, cel mai important monument istoric al Bistriței.
Biserica Evanghelică
Din orice parte te-ai apropia de Bistrița, nu ai cum să o ratezi, pentru că impozantul său turn se vede de la mare distanță. Trebuie să știți că faimoasa Biserică Evanghelică poate fi vizitată gratuit, dar pentru accesul în turn, cu liftul, se achită un bilet în valoare de 10 lei (pentru adulți) și 5 lei pentru copii (peste 7 ani). Mult timp, inclusiv pe timpul copilăriei mele, bistrițenii consultau ora exacta privind spre ceasurile din turnul Bisericii Evenghelice. Asta pentru că acesta, la cei 75 de metri ai săi, este cel mai înalt turn medieval de piatră din țară, iar povestea sa este la fel de fascinantă ca și cea a bisericii construită în secolul al XlV-lea în stil romanic inițial, iar apoi gotic. Inițial, biserica avea două turnuri mai mici, ce flancau intrarea principală, dar în 1478 a fost dărâmat unul dintre acestea, păstrându-se doar cel care și acum face legătura între biserică și turnul cel nou. Acesta a fost construit din fondurile orașului și nu a aparținut niciodată bisericii, dar a fost conectat cu aceasta, prin soluții arhitecturale, în anul 1487. Turnul înalt de 75 de metri a fost finalizat abia în 1544, iar la sfârșitul acelui secol avea deja montate ceasurile cu limbile aurite ce urmau să dea ora exactă a orașului pentru multe secole de atunci încolo. Odată cu dezvoltarea orașului, biserica a fost restaurată și extinsă în perioada Renașterii, sub supravegherea faimosului arhitect Petrus Italus, originar din Lugano. Acesta primește 3000 de florini pentru aceasta lucrare ce se încheie în 1563, iar aspectul actual al bisericii evanghelice păstreză o bună parte din intervenția sa. Asta deși în 2008 aceasta a fost afectată de un puternic incendiu, dar acum după restaurare, arată absolut senzațional și poate fi vizitată. Ceea ce vă îndemn și pe voi să faceți dacă ajungeți în acest pitoresc oraș, mai ales că și la interior biserica ascunde o mulțime de atracții interesante. Programul de vizitare al Bisericii Evanghelice e de marți până vineri intre orele 12.00 și 18.00, sâmbăta, între 10.00 – 18.00, iar duminica, de la 13.00 la 18.00.
Dar mai întâi trebuie să vă spun despre câteva detalii pe care le veți remarca privind mai cu atenție fațada bisericii. Pe latura sa sudică puteți vedea un ceas solar ce datează, mai mult ca sigur, de dinaintea ridicării noului turn. Tot pe acea latură, dar mai aproape de fațada bisericii, se află încastrată în zid o piatră funerară foarte veche, ce datează din 1327. E considerată enigmatică, pentru că nu se știe cui aparține, deși există o inscripție pe ea în limba latină. Dar, după atâtea secole, multe cuvinte s-au șters, așa că puteți admira (în funcție de interpretare) fie piatra funerară a unui cavaler gotic important, fie pe cea a unei femei, Ursula, care a fost foarte bogată și respectată în Bistrița secoului al XVI-lea. Iar o altă apariție neașteptată, undeva chiar sub acoperiș, este basorieleful cu chipul unui bărbat, orientat spre „Casa Ion Zidarul” (acum Restaurantul Central). Se spune că este chiar chipul unui important jude al Bistriței, Andreas Beuchel, proprietarul inițial al casei menționate. Fiind fiul unei înstărite familii bistrițene, acesta studiază la Universitatea din Cracovia, iar la întoarcerea acasă achiziționează aceasta casă, pe care o „modernizează” sub influențele renascentiste. Andreas Beuchel este însă decapitat în 1531, fiind acuzat de trădare, pentru că a cedat orașul oștilor lui Petru Rareș, ce îl asediau. După cum vedeți, Bistrița era un foarte important centru comercial la acea vreme, de aceea toate imperiile și regatele din zonă își doreau să le fie aliat sau supus.
După restaurarea recentă, și interiorul Bisericii Evanghelice arată la fel de maiestuos. Puteți remarca aici bolțile stelate caracteristice goticului târziu, aflate deasupra navei principale, dar și bolțile în cruce, în ogive, deasupra navelor laterale, sub tribune. Acolo o să puteți admira și o colecție de covoare vechi anatoliene, stranele realizate din lemn în secolul al XVl-lea și care sunt o capodoperă unică a artei medievale din Transilvania, dar și mici porțiuni din frescele originale, restaurate. Tot în biserică mai puteți vedea și steagurile celor 23 de bresle medievale bistrițene, dar și altarul baroc, sculptat cu scene din viața lui Iisus. Orga rococo datează și ea din 1795, fiind realizată în atelierul meșterului brașovean Johannes Prause. Iar, dacă o să vă uitați cu atenție,o să remarcați și câteva pietre funerare, dintre care, cele mai importante sunt cea a reformatorului Bistriței, Albertus Cerasius-Kirschner (decedat în 1564) și cea a lui Andreas, căpitanul cetăţii, şi a soţiei sale, Catarina, portretizați pe o lespede de piatră cioplită în anul 1624.
Desigur, marea atracție este însă turnul, ce are și el o legendă simpatică. Pentru că în evul mediu competiția dintre Bistrița și Sibiu era uriașă, se spune că cei din orașul de pe malurile Cibinului ar fi vrut să construiască pentru biserica lor, un turn mai înalt decât maiestuosul turn bistrițean. Ca atare, au trimis niște spioni la Bistrița care, înarmați cu o sfoară foarte lungă, au măsurat de pe schele înălțimea turnului. Greșeala lor a fost că s-au lăudat cu asta hangiului la care au poposit peste noapte, iar acesta, fiind bistrițean, i-a amețit bine cu pălincă iar apoi le-a scurtat sfoara cu câțiva metri. Așa că turnul bisericii din Sibiu are, până la urmă, cu aproape 2 metri mai puțin. Desigur, asta e doar o legendă, pentru că, de fapt, sibienii terminaseră de construit turnul cu câțiva ani înainte ca cel din Bistrița să fie finalizat. Așa că, dacă veți lua liftul și veți urca în turnul bisericii Evanghelice din Bistrița o să puteți să vă lăudați că ați urcat în turnul medieval cel mai înalt din țară. De unde puteți admira panorama superbă a întregului oraș, dar și a dealurilor care îl înconjoară.
Șirul de case Sugălete
Sunt unice în țară, fiind cel mai lung șir de case cu arcade la parter, construite în stil gotic, în perioada Renașterii. O să remarcați ușor, cele 13 clădiri medievale, aflate la doi pași de Biserica Evanghelică. De altfel, construcția acestui șir emblematic de case a avut loc cam în aceeași perioadă în care era ridicată biserica, fiind destinată familiilor bogate și comercianților celor mai importanți ai orașului. Aceștia locuiau la etaj, iar la parter, sub arcade, aveau magazinele și atelierele. Încerc să-mi imaginez cum arăta orașul în acea perioadă înfloritoare, când aici era și piața de cereale, iar negustorii se târguiau cu cei veniți din toate părțile Europei. De altfel, denumirea de Sugălete li se trage de atunci, pentru că oamenii au asemănat intrarea în magazinele de sub arcade cu niște găleți folosite pe acea vreme ca unitate de măsură pentru grâu sau orz.
Cea mai veche dintre case este cea din stânga, de la numărul 13, ce a fost restaurată, și care este casa parohială a Bisericii Evanghelice. Ea datează din 1480 și este decorată cu o statuie a sfântului Nicolae – protectorul orașului, dar și cu stema pe care remarcăm steaua cu 6 raze, semn al potecției divine. Le fel de importantă este casa de la numărul 15, unde se spune că a locuit conducătorul armurierilor din oraș, iar blazonul acestuia (pintenul în stea și scărița) se poate vedea pe piatra bolții. Imobilul cu numărul 15 din Piaţa Centrală este singura casă renascentistă din țară care păstrează o scară de acces la etaj cu o coloană de piatră inspirată din arhitectura specifică locuinţelor italiene din aceeaşi perioadă. Ultima casă din șir – unde acum se află Galeriile de Artă UAP, a fost finalizată mai târziu și a adăpostit farmacia „Minerva”, inaugurată în 1772. Este singura dintre case deschise publicului, celelalte fiind locuințe private. Însă, dacă ajungeți la Bistrița, puteți să vă plimbați liniștiți pe sub arcadele medievale ale Sugălete, aceste case minunate ce s-au păstrat până astăzi. Ar fi tare bine ca și ele să intre într-un proces de restaurare și, de ce nu, măcar una dintre case să fie transformată apoi în muzeu. Poate chiar Casa Petermann, cea de la număsul 15.
Casa Argintarului
Din fericire, această locuință medievală (una din cele mai vechi din oraș) a fost resturată și transformată în muzeu. Ea poate fi vizitată în fiecare zi a săptămânii (exceptând lunea), între orele 10.00 – 18.00 (Aprilie – Septembrie, sau cu o oră mai devreme în restul anului). Ridicată în prima parte a secolului al XVI-lea pentru un bijutier înstărit, ea a beneficiat de intervenția arhitectului Petrus Italus da Lugano – care se afla în oraș pentru a restaura Biserica Evanghelică. Este una dintre cele mai reprezentative locuințe care ilustrează stilul Renașterii din întreaga Transilvanie, având două niveluri – probabil la parter funcționa atelierul, iar la etaj erau încăperile de locuit. Acum face parte din patrimoniul Muzeului Județean și chiar vă recomand să o vizitați, pentru că un tur ghidat cu specialiștii de aici o să vă ajute să aflați mai multe despre istoria bogată a Bistriței medievale. Ce este remarcabil la această locuință de secol XVl este mai ales fațada, ce a păstrat multe elemente din perioada renascentistă, similare cu cele din Florența acelor ani.
Turnul Dogarilor și zidul cetății
Turnului Dogarilor, în germană Fassbinderturm, este un turn înalt de 25 de metri, singurul turn păstrat din cele 18 care făceau parte din fortificația cetății Bistrița. După ce primește statutul de oraș liber si dreptul de a organiza târguri, Bistrița devine din ce în ce mai bogată și mai tentantă pentru armate dușmane, așa că devine esențială protejarea sa cu ziduri de cetate puternice și cu turnuri de apărare. Breslele din oraș ridică și înzestrează aceste turnuri, dintre care s-a păstrat doar acesta, care nu era nici unul din cele mai mari, nici unul din cele mai importante. În momentele sale de maximă dezvoltare medievală, Bistrița avea un șir de turnuri și bastioane puternice, era apărata de un șanț cu apă (vizibil acum în Parcul Municipal), iar accesul în oraș se făcea prin trei porți mari și bine apărate: Poarta Lemnelor, Poarta Ungurească și Poarta Spitalului – dar care nu s-au păstrat. Turnul Dogarilor, care se află între parc și strada Dogarilor (unde se mai păstrează cea mai importantă parte a zidului medieval) – a avut nenumărate funcționalități (azil de noapte, depozit, spital sau închisoare pentru prostituate), iar acum poate fi vizitat, adăpostind o colecție uriașă de păpuși.
Recunosc, locurile acestea îmi aduc aminte cel mai mult de copilărie, pentru că bunicii mei materni au locuit chiar pe strada Dogarilor. Așa că locurile de joacă preferate erau chiar lângă zidul medieval, unde îmi alesesem chiar și pietre preferate sub care îmi imaginam că se află ascunse comori. Probabil așa se întâmplă cu toți copiii care cresc înconjurați de istorie și mistere, pentru că le e foarte ușor să construiască povești pline de cavaleri, prințese și lupte medievale pentru comori neprețuite. De aceea vă și recomand să vă treceți Bistrița pe lista de locuri de vizitat, pentru că, deși nu e la fel de faimos ca Sibiul sau Brașovul, poate a reușit să își păstreze mai bine aerul de burg tihnit. Și da, poate un număr mai mare de turiști ar duce la restaurarea mai rapidă a unor obiective medievale importante din oraș, așa că sper că v-am convins să vă planificați o vacanță în zonă. Una absolut superbă, de altfel, pentru că în apropiere se află unele din cele mai frumoase locuri din țarăȘ lacul Colibița, Parcul Natural Munții Rodnei, pasul Tihuța sau Sângeorz-Băi.
Și dacă nu am reușit să vă conving acum, promit să revin cu partea a II-a, cât de curând!!
LOve,
O.