HellO; WOrld!
Doar una? Eu zic ca s-au nascut doua. Asta pentru ca prima surpiza pe care am avut-o, imediat ce a inceput filmul regizat de Bradley Cooper si in care joaca personajul principal, e ca actorul asta american, celebru mai ales pentru rolurile din seria tragi-comica cu cei trei prieteni alcoolici – la Hungover ma refer, canta foarte bine. Adica atat de bine incat eram sigur la inceput ca e un dublaj. Are o voce rock buna de tot, pe care am citit ca si-a antrenat-o mai bine de un an, tocmai pentru rolul din A Star is Born. De A Star is Born mai auzisem, pentru ca este a nu stiu cata ecranizare a acestei povesti in care o cantareata aspiranta si fara noroc ajunge, printr-o intamplare sa il fascineze pe personajul principal masculin, care se indragosteste de ea si o lanseaza intr-o cariera de star. Am vazut oarecum recent versiunea in care joaca Barbra Streisand si Kris Kristofferson, ce dateaza din 1978, asa ca stiam oarecum firul povestii. O alta ecranizare (la fel de celebra), dateaza din 1954 si a avut-o in rol principal pe Judy Garland. Iar prima data cand aceasta poveste cu final trist a aparut pe ecrane a fost in 1937, deci acum 80 de ani. Numai ca in versiunea din 2018, personajul principal feminin, ce se numeste Ally de data asta, e interpretat de Lady Gaga. Iar asta schimba tot. Pentru ca Lady Gaga chiar stie sa joace. Si asta mi se pare la fel de incredibil, tinand cont ca am vazut-o prima data miscandu-se destul de penibilut lasciv in clipul de la Poker Face. Dar in A Star Is Born, Lady Gaga nu doar canta senzational, dar e foarte credibila ca personaj.
Nu vreau sa va deconspir prea multe despre evolutia povestii, insa felul in care Bradley joaca rolul vedetei rock la final de cariera, alcoolic si dependent de toate substantele posibile, iar Lady Gaga pe cel al tinerei urate ce isi mai permite sa mai cante doar intr-un club de Drag Queens, ce apoi se transforma intr-un star, toata povestea lor de dragoste excelent construita, pe mine m-au cucerit si sper sa primeasca toti niste nominalizari la Oscar. Cel putin. Iar pe voi sper sa va conving sa vedeti filmul, al carui trailer il gasiti mai jos.
Ah, si daca tot va spuneam de nominalizari la Oscar, sunt sigur ca va lua sigur premiul pentru coloana sonora. E geniala. Merita sa o ascultati! Piesa cu care incepe si trailerul, intitulata Shallow, interpretata in duet de Lady Gaga si Bradley Cooper, mie mi-a mers la suflet si o ascult de doua zile pe repeat.
Mi-au placut atat de mult, incat mi-as dori enorm sa ii vad in concert. Nu stiu daca ei vor face asta, sau voi ramane doar cu filmul, dar chiar si asa, ma bucur ca am descoperit un alt Bradley Cooper si o alta Lady Gaga. Si va invit si pe voi sa o faceti. La cinematograf.
Pana atunci, va las cu Shallow…
Vizionare placuta!
LOve,
O.