Sari la conținut

5 Expozitii + 1 Muzeu de vazut in Timisoara la inceputul lui 2024

HellO, WOrld!

A inceput un nou an, iar pentru mine are o incarcatura speciala acest 2024, pentru ca foarte curand se vor implini 10 ani de cand am inceput sa scriu pe acest blog. Inca nu imi vine sa cred ca fac asta, si trebuie sa recunosc ca pentru mine, „The Stories of O.” a fost un companion perfect, care m-a tinut de mana in nenumarate momente, pentru ca au fost multe „ups and downs” in acesti ani. Dar despre toate astea va voi povesti in curand, insa acum revin cu gandul la Timisoara, surpriza cea mai frumoasa a anului ce tocmai s-a incheiat. Am fost de 5 ori in Timisoara in 2023, iar de fiecare data am descoperit un oras incredibil de dedicat misiunii sale de a fi Capitala Europeana a Culturii. Am scris mai multe postari pe blog dedicate acestui oras si intamplarilor culturale la care am avut parte in Timisoara: aveti AICI doar un exemplu. Dar vin acum cu o veste buna: chiar daca Timisoara nu mai e Capitala Culturala Europeana, povestea sa merge mai departe, la fel de plina de energie si, sper eu, cu la fel de multa implicare a autoritatilor in sustinerea actului cultural. Pentru ca ceea ce s-a intamplat in acest oras in 2023 a fost doar un inceput, unul fabulos, iar Timisoara merita sa devina una dintre cele mai importante destinatii turistice si culturale din aceasta parte a Europei.

Si tocmai de aceea m-am gandit sa va prezint aici mai multe expozitii pe care le puteti vedea la inceputul acestui an la Timisoara. Cum stiu ca multi dintre voi v-ati trecut in agenda un citybreak in acest oras pentru a vedea expozitia Brancusi (ce mai e deschisa pana pe 28 Ianuarie), aveti aici si cateva recomandari care sa va completeze parcursul cultural in orasul de pe Bega. Si o sa incep cu:

Ioana Nemeș – „Rituals, Keepers & Storms”

Una din cele mai frumoase expozitii vazute de mine in ultimii ani este chiar aceasta, semnata de regratata artista Ioana Nemes, si pe care o puteti vedea la sediul Art Encounters, de la ISHO House. „Ioana Nemeș a lăsat în urmă un corp de lucrări care și-a developat în timp forța incredibilă și capacitatea de a vorbi despre temele relevante și astăzi. Dezvoltând o practică artistică atipică, Ioana Nemeș nu a putut fi asociată vreunei școli, tendințe sau generații, căutând mereu drumul spre acel miez ireductibil al cunoașterii vizuale. Reflecțiile sale referitoare la timp și identitate au creat scenarii despre reprezentare și autoreprezentare, reale sau fictive, intuind forța narațiunii de a crea realitatea,” ne spun curatorii acestei expozitii, Diana Marincu & Kilobase Bucuresti.

Ovidiu Muresanu Ioana Nemes 1

Ovidiu Muresanu Ioana Nemes 3

Ovidiu Muresanu Ioana Nemes 9

Ovidiu Muresanu Ioana Nemes 5

Ovidiu Muresanu Ioana Nemes 6

Facetune_06-01-2024-22-50-59

Ovidiu Muresanu Ioana Nemes 4

Ovidiu Muresanu Ioana Nemes 7

Ovidiu Muresanu Ioana Nemes 2

Ioana Nemeș (1979–2011) a fost unul dintre cei mai cunoscuți artiști români ai generației sale. A studiat fotografia cu Iosif Király la Universitatea Națională de Arte din București. De asemenea, ea a fost sportivă de performanță în echipa națională de handbal până la vârsta de 21 de ani când, în urma unui accident grav, a trebuit să renunțe la acea carieră și a ales să studieze arta. Lucrarile sale au fost prezentate in expozitii internationale importante, cum ar fi Bienalele de la Istanbul, Praga sau Bucuresti, la U-Turn in Copenhaga, dar si in New York, Londra, Viena sau Amsterdam. La Timisoara, expozitia a fost inaugurata anul trecut, dar ea mai poate fi vizitata pana pe 9 Martie, de marti pana sambata. In plus, in fiecare sambata, de la orele 17.00, puteti avea parte si de un tur ghidat al expozitiei „Rituals, Keepers and Storms”. Intrarea este gratuita.

Suzana Fântânariu – „Catharsis – La o margine de lume”

Ma bucur mult sa va spun ca doua dintre expozitiile mele preferate pe care le-am vazut la Timisoara apartin unor artiste. Daca mai sus va vorbeam despre cea semnata de Ioana Nemes, acum va invit la Muzeul National de Arta (chiar in cladirea unde se afla si expozitia retrospectiva Brancusi) pentru a vedea o alta expozitie retrospectiva, cu lucrarile Suzanei Fantanariu. De asemenea, o artista foarte complexa, o sa descoperiti aici o lume uimitoare creata de artista ce are acum 76 de ani. Suzana Fantanariu este stabilita in Timisoara inca din 1986 si este un reper pentru miscarea artistica din acest oras, fiind fondatoarea Sectiei de Grafica a Facultatii de Arte si Design din cadrul Universitatii de Vest. Lucrarile sale, pe care le veti remarca in aceasta expozitie, urmaresc un traseu in care se amesteca influentele din stampele japoneze cu cele ale miturilor originare, Suzana Fantanariu fiind foarte preocupata de reprezentarea „obiectului ca semn”. Veti vedea in expozitia „Catharsis – La o margine de lume” peste 130 de lucrări în tehnici diverse : gravură, desen, obiect, carte-obiect, colaj, instalație, performance, împreună cu un vast fond documentar alcătuit din fotografii, materiale multimedia, cataloage, broșuri, texte de autor, etc.

Ovidiu Muresanu Suzana Fantanariu

Ovidiu Muresanu Suzana Fantanariu 1

Ovidiu Muresanu Suzana Fantanariu 7

Ovidiu Muresanu Suzana Fantanariu 8

Ovidiu Muresanu Suzana Fantanariu 2

Ovidiu Muresanu Suzana Fantanariu 3

Ovidiu Muresanu, Noemi Meilman, Ioana Ulmeanu
Aici cu Noemi Meilman si Ioana Ulmeanu, colegele mele de maraton cultural artistic timisorean

Dupa cum va spuneam, expozitia e deschisa la Muzeul National de Arta Timisoara, in Palatul Baroc, in Galeria Paul Neagu, pana pe 30 Mai.

Colecția „Corneliu Baba”

Ovidiu Muresanu Corneliu Baba

Ovidiu Muresanu COrneliu Baba 1

Ovidiu Muresanu Corneliu Baba 4

Ovidiu Muresanu Corneliu Baba 5

Daca expozitia Suzanei Fantanariu este una temporara, la Muzeul National de Arta din Timisoara puteti vedea si o foarte frumoasa expozitie permanenta, Colectia Corneliu Baba. Aici gasiti nu doar o mare parte din picturile sale – seria Arlechinului sau o multime de portrete, insa puteti vedea si cateva din obiectele ce i-au apartinut faimosului artist roman.

Expozitia „Răsucirea – 5 Niveluri pentru edificarea Banatului etern”

Intr-un alt spatiu expozitional, la Kunsthale Bega, va invit sa vedeti o expozitie de grup, de data aceasta, intitulata „Rasucirea”. Ea aduce impreuna o multime de elemente: artistice, din cultura pop, obiecte industriale, piese de imbracaminte,structuri geologice sau obiecte religioase, ce incearca sa traseze un numitor comun al acestei zone a Romaniei. Asa ca sa nu va mire alaturarea unor picturi ale lui Horea Bernea cu bibelouri din portelan, machete ale avioanelor lui Traian Vuia cu pantofi Guban sau cu proiectii ale unor dansuri populare. Un demers complex, avand curatori pe Calin Dan si Celia Ghyka, si care sper sa vi se para si voua la fel de interesant.

Ovidiu Muresanu Rasucirea 1

Ovidiu Muresanu Rasucirea 2

Ovidiu Muresanu Rasucirea 3

Ovidiu Muresanu Rasucirea 4

Ovidiu Muresanu Rasucirea 5

Ovidiu Muresanu Rasucirea 6

Dupa cum puteti vedea si pe afisul expozitiei, aceasta este deschisa pana pe 11 Februarie si va indemn sa o vizitati daca ajungeti la Timisoara.

Constantin Flondor – „În ghicitură”

Tot aici, dar in galeria mea preferata din oras, la Jecza Gallery, puteti vedea o expozitie semnata de Constantin Flondor. Expozitia „In ghicitura” reuneste lucrari ale artistului ce surprinde la propriu frumusetea frageda a lumii. Tablourile sale aduc in fata noastra inocenta naturii, care totusi este plina de sensuri pe care trebuie sa le ghicim. Puteti sa va bucurati si voi de aceasta expozitie daca ajungeti la Galeria Jecza, pana pe 19 Februarie.

Jecza Flondor 1 Jecza Flondor 2

Muzeul Apei

Am lasat la final una din descoperirile mele recente de la Timisoara, respectiv Muzeul Apei. Imi doream de cateva luni sa ajung aici, insa uite ca am reusit abia le vizita mea din decembrie, si vreau sa va spun ca locul este uimitor. „Muzeul Apei” reuneste unele din cele mai frumoase cladiri contruite in stilul Secession industrial din Romania, ce au mai bine de 100 de ani, si care au fost acum restaurate si deschise publicului sub forma unui muzeu. Aici puteti afla mai multe despre felul in care apa era tratata pentru a deveni potabila si a ajunge apoi in casele timisorenilor, in urma cu un secol. Sau e posibil sa vedeti una din expozitiile temporare gazduite de acest muzeu foarte special.

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 2

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 5

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 1

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 6

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 4

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 9

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 8

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 7

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei 10

Ovidiu Muresanu Muzeul Apei

Dar ce o sa vi se para spectaculos (pentru ca asta mi s-a intamplat si mie), este sa descoperiti aceste cladiri minunte, cu o arhitectura atat de frumoasa, ce acum au fost puse in valoare prin deschiderea acestui muzeu ce se afla in proprietatea companiei Aquatim. El poate fi vizitat in fiecare saptamana, de miercuri pana duminica, intre orele 10.00 – 16.00, accesul fiind gratuit. Eu abia astept sa revin aici, pentru a face si mai multe fotografii!

Cu acestea, inchei invitatia mea la un mini maraton cultural timisoarean. Dupa cum spuneam, eu astept sa revin cu drag in acest oras ce mi s-a lipit de suflet, si care sunt sigur ca mai are multe de-mi dezvaluit, chiar daca nu mai este Capitala Culturala Europeana. Insa povestile acestui oras continua, cu festivaluri de jazz si rock, cu expozitii si spectacole de teatru, cu bucate alese – o sa va dau niste recomadari de restaurante intr-o postare ulterioara, dar mai ales cu oamenii care le creeaza si fac din Timisoara un oras tare fain.

LOve,

O.